Sfântul zilei

Calendarul de rit latin îl celebrează astăzi pe Sfântul Isidor plugarul.

Isidor a realizat sfințenia lucrând pământul. Locul său de naștere era orașul Madrid, în care a văzut lumina zilei prin anul 1110; sărăcia l-a silit, chiar din tinerețe, să caute de lucru la țară, oferindu-și munca brațelor pentru cele necesare vieții lui și a familiei. Asemenea multor țărani, se trezea o dată cu cântatul cocoșilor, pentru a putea lua parte la Sfânta Liturghie înainte de începerea lucrului la câmp. Primul proprietar la care a găsit de lucru, un oarecare Vera, și-a dat seama imediat de hărnicia și corectitudinea lui.

Totuși, acest neobosit lucrător a fost acuzat de tovarășii lui că ”fuge de muncă”. Pentru a-și face timp de rugăciune, spuneau ei plini de gelozie, Isidor își părăsește locul de muncă. Era adevărat că-i plăcea să petreacă mai mult timp în rugăciune, dar ora petrecută cu Dumnezeu o recupera prin hărnicia cu care folosea celălalt timp, sub razele arzătoare ale soarelui. Proprietarul i-a cerut totuși să-i dea întreaga recoltă de pe porțiunea luată în arendă și să renunțe de a se mai ruga în timpul lucrului. Dumnezeu a răsplătit răbdarea umilului său servitor, înmulțind în chip miraculos puținul grâu care îi mai rămăsese în hambar.

Întorcându-se la căsuța sa din Madrid, a fost angajat de un alt proprietar, mai înțelegător, pe nume Joan Vargas, care l-a luat să-i fie mâna lui dreaptă. Ajuns iar ținta vorbelor răutăcioase ale celorlalți muncitori, Isidor primește în liniște și această încercare, fără să protesteze. Vargas, voind să se convingă singur cum stau lucrurile, se ascunde aproape de locul unde lucra Isidor. A văzut atunci cum el se așeza în genunchi și se ruga, iar puțin mai departe, a observat cum un înger conducea boii și un altul ducea plugul. Din acea zi, stima față de Isidor s-a transformat într-o adevărată devoțiune. Isidor nu a căutat să obțină anumite avantaje, ci a continuat să lucreze pământul cu același zel ca mai înainte, împărțind celor mai săraci decât el ceea ce câștiga cu sudoarea frunții.

Întotdeauna avea ceva de dat celor nevoiași; chiar și pentru păsări, arunca pe drumul înzăpezit pumni de grâu, fără să scadă conținutul sacului. Îndată după moarte, prin anul 1170, contemporanii săi, din toate clasele sociale, au recunoscut că Isidor a fost nu numai un cultivator de pământ, dar și un semănător de pace și iubire. Regele Filip al II-lea, vindecat de o boală grea, prin mijlocirea Sfântului Isidor, a devenit un mare susținător al cauzei de canonizare, și astfel, în anul 1622, la 12 martie, umilul agricultor este ridicat la cinstea altarelor, și propus ca model și încurajare de trăire sufletească, nu numai pentru cei care stropesc pământul cu sudoarea lor, dar și pentru capetele încoronate.

Deși numele Isidor este de origine păgână, (Isis este zeitate egipteană a fertilității și a naturii, doron=dar; Isidor – dar al fertilității, al naturii), el a fost purtat de cel puțin zece sfinți înscriși în Martirologiul Roman, care ne dovedesc că harul lui Dumnezeu sfințește și firea omului, și numele.

(sursa: ”Viețile sfinților”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București)