Dragi cititori, în căutarea înfrigurată a surselor de valoare adevărată, vă invit să reflectați și să aprofundați viața Sfântului Talaleu, cel care este omagiat astăzi în calendarul ortodox și greco-catolic.

Talaleu a trăit în secolul al treilea, în timpul împăratului Numerian, și era originar din localitatea Libanon Dasos, Fenicia (Libanul de astăzi). El studiase medicina și devenise un doctor iscusit, mai ales că Dumnezeu, datorită vieții sale virtuoase, îl gratificase cu darul de a face minuni.

El vindeca bolile prin rugăciune, fără să aștepte răsplată în schimb și cerea un singur lucru celor vindecați, și anume să creadă în Mântuitorul Christos cu toată tăria inimii.

Din cauza credinței sale creștine, Talaleu a fost arestat în mai multe rânduri și supus torturilor, în urma cărora a fost salvat în chip miraculos, în timp ce, mulți martori, printre care și torționarii, au ajuns să se convertească la creștinism.

Într-un final, după multe încercări nereușite, bravului doctor i s-a tăiat capul, primind în felul acesta moartea martirică. Relicvele sale se găsesc astăzi în biserica Sfântul Agatonicu din Constantinopol.

Dragilor, le datorăm un mare ”mulțumesc” acestor oameni care au stat față în față cu eternul și și-au dat viața pentru ca noi, cei de astăzi, să credem! Ei au știut să trăiască pentru ceea ce rămâne, pentru ceea ce e permanent. Ei au avut mereu în minte finalul. Să ne dechidem inimile și să lăsăm aceste relatări istorice, atât de clare, să dea răspunsurile supreme.