Biserica Romano-Catolică celebrează astăzi fascinanta viață a sfântului Iosif de Copertino.Iosif s-a născut într-o mare sărăcie, la Copertino, în Apulia, în anul 1603, și a petrecut primii ani din viață într-un grajd, pentru că tatăl său, Felix, ajuns falimentar cu afacerea, a fost nevoit să vândă tot ce avea. Tatăl său a murit din cauza dramei întâmplate, iar mama, o femeie foarte evlaviosă, rămasă văduvă și avându-i pe cei șase copii, a fost nevoită să-și poarte cu o foarte mare greutate existența zilnică.
La 17 ani, pentru a evita condamnarea la muncă fără compensație la care urma să fie supus pentru a plăti datoriile tatălui său, Iosif a dorit să devină călugăr, dar nu a fost acceptat la multe conventuri pentru că era prea neștiutor și incapabil. Într-un sfârșit, a fost primit la mănăstirea din Grotella, unde i s-au încredințat cele mai umile servicii, cum ar fi acela de a avea grijă de o măgăriță. Iosif s-a autodefinit ”frate-măgar” și totuși a cerut să studieze pentru a deveni preot. În timpul nopții studia, iar ziua ajuta la muncile cele mai grele din mănăstire.După ce Iosif a fost hirotonit preot, el s-a remarcat prin onestitate şi o fină inteligenţă practică, dar, înainte de toate, o iubire deosebită faţă de oamenii săraci. Nu numai că le predica săracilor şi îi ajuta în toate felurile, dar ştia să-şi ridice glasul împotriva abuzurilor celor puternici şi să realizeze chiar şi convertiri în mijlocul lor. La îndatoririle proprii preoţiei, ştia să adauge munca manuală, ajutându-l pe bucătar, făcând curăţenie în convent și cultivând grădina.Din acest moment, au început să se vadă în viaţa acestui simplu călugăr acele fenomene care sunt semnele predilecției divine şi ale sfințeniei interioare. Adesea îl găseau în extaz în faţa icoanei sfintei Fecioare Maria, în levitație, ridicat cu câteva palme de la pământ. Nu erau rare momentele în care Iosif intra în extaz. El însuşi ne povesteşte câte ceva într-un limbaj plin de imagini: “Cine intră în extaz se simte ca unul ce se aruncă în mare şi înoată (sub apă). El vede lucrurile din adâncul mării, fără să se mai gândească la pământ. Aşa se întâmplă în extaz, deoarece sufletul se uneşte şi intră în marea cea mare a Dumnezeului absolut şi vede ceea ce nu se poate nici măcar povesti, deşi înţelege ce se petrece”.”Călugărul cel mai ignorant din tot conventul”, lipsit aproape complet de studii teologice, avea darul ştiinţei infuze şi era consultat de către teologi cu privire la probleme delicate de doctrină şi de exegeză, iar el dădea răspunsuri clare şi înţelepte. Oameni din toate locurile îl căutau pentru a primi sfaturi duhovnicești și binecuvântări.Iosif a murit la Osimo, în regiunea Marche, la 60 de ani, în anul 1663. ”Fratele-măgar”, care în viață avusese probleme serioase pentru a-și depăși examenele, dar care a ajuns să-i edifice pe toți prin sfințenia sa, și-a luat ultimul zbor, de această dată pentru totdeauna. Studioşii de astăzi fac cercetări pentru a şti dacă aceste fenomene ale sfântului din Copertino au fost de natură parapsihologică sau de natură mistică. Faptul, după părerea unanimă a istoricilor, este că ele s-au petrecut şi că Iosif din Copertino nu era un mag, nu era un şarlatan, ci simplu om al lui Dumnezeu.Dragi cititori, poetul Ioan Alexandru scria în mărturiile sale că ”acolo unde suferința prisosește, vremelnicia se-nduhovnicește.” Observăm cu stupoare și în viața acestui sfânt cât de prolifică este suferința, greul, persecuția, dar și limitele umane, dacă toate acestea sunt puse pe catedra divinului și împletite cu orizontul harului. Înțelegem, sau, cel puțin, aș vrea să înțelegem, că o viață în care îi privăm sau îi ”protejăm” pe copiii noștri de efort, de responsabilități și de greutăți înseamnă o viață atrofiată din toate punctele de vedere. Și, mai mult, mi-aș dori să înțelegem acest aspect esențial: dacă noi conlucrăm cu harul divin, orice defect, orice lipsă, orice neajuns se poate șlefui și transforma în însușire morală, supranaturală chiar, pentru cei care țintesc către înălțimi.
Sursa: Sursa: “Martiri şi sfinţi din calendarul roman”, Editura Sapientia