Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 2 august pe Împaratul Iustinian cel Mare.
Imparatul Justinian cel Mare (527-565) s-a născut în anul 483 din părinți credincioși, în Tauresium, un sat la miazăzi de Uskub, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie și Biglenisa, părinții săi, creștinii fervenți, i-au acordat o educație aleasă.
În anul 518, unchiul său, Justin, a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a înfiat pe Justinian ungându-l cezar în locul său. Se pare că a stat în preajma unchiului său încă din tinerețe, și a avut astfel posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un excepțional cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman dar și un foarte bun teolog.
Împăratul Justinian a fost un sprijinitor ferm al bisericii, astfel, după ce împăratul Teodosie I proclamase creștinismul ca singură religie acceptata în stat, legislația justiniană vine cu noi întăriri care promovau creștinismul. În timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici, cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia, iar în anul 553, împăratul Iustinian a convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, unde a fost condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezinta totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posterității. A trecut la cele veșnice în noiembrie 565.
De origine trac, Împăratul Iustinian a condus timp de 38 de ani Imperiul Bizantin, a convocat Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol și a sprijinit construirea catedralei “Sfanta Sofia” din Constantinopol.
Împăratul Iustinian, trecut în calendar cu formula “binecredinciosul împărat”, a fost unul dintre cei mai de seamă împărați ai Imperiului Bizantin. A păstorit în perioada 527-565. Domnia lui poate fi urmarită pe mai multe planuri. Un prim aspect: a fost mare ctitor de biserici. Cel de-al doilea aspect: a fost un mare reformator al dreptului bizantin de până la el. Cel de-al treilea aspect: a fost un mare teolog al Bisericii universale, preocupat de liniștea bisericii, și, al patrulea aspect, faptul că a avut legatură prin reformele sale și cu teritoriile românești.
Sursa: crestinortodox.ro