”Cel care lucrează cu mâinile este un muncitor. Cel care lucrează cu mâinile sale și cu capul este un meseriaș. Cel care lucrează cu mâinile, cu capul și cu inima este un artist.”

Dragi cititori, măreția omului nu vine din inteligență, ci din personalitate și caracter, iar acestea se clădesc pe temelii morale solide și pe stânci de renunțare și efort. Dar cum putem să construim pe aceste temelii atât de adumbrite astăzi? Privind la sfinți!

Astăzi calendarul greco-catolic și romano-catolic ni-l prezintă pe Sfântul Francisc de Assisi, un sfânt italian care a exercitat o influență extraordinară asupra vieții religioase a creștinismului apusean, cu multe ecouri binefăcătoare atât în spectrul social, cât și cel artistic.

Dante Alighieri scria despre sfântul Francisc că este omul ”a cărui viață minunată mai bine s-ar cânta-n cerescul cor”, iar Papa Benedict al XV-lea spunea că Francisc este ”imaginea lui Christos cea mai desăvârșită din toate timpurile.”

Francisc s-a născut în 1181, în Assisi, în pitoreasca provincie Umbria, o localitate din nordul Italiei, ca fiu al lui Pietro di Bernardone, un ambițios negustor de stofe, și al Donnei Monna Pica. Tinerețea lui Francisc a fost un periplu continuu, de la vânzarea stofelor, la distracții și teribilisme de tot felul și chiar până la închisoare, ca și prizonier de război, în urma războiului dintre Perugia și Assisi. Francisc și-a schimbat radical mentalitatea și moravurile nesănătoase la vârsta de 24 de ani, când aude vocea lui Christos care-i vorbește dintr-un crucifix aflat într-o biserică în ruine și care-l îndeamnă să-I rezidească biserica.

”Trebuie să începi prin a face ceea ce este necesar, apoi ceea ce este posibil, și deodată te vei pomeni realizând imposibilul.”

După convertire, Francisc a îmbrăcat ”il saio” (zdreanța), haina celor mai săraci dintre săraci, veșmânt care stă la originea tunicii franciscane. Cu această haină el și-a început vocația apostolică. El a renovat prin munca proprie câteva biserici, s-a pus în slujba leproșilor, a trăit din munca proprie și din binefacerile celor generoși, împreună cu alți ucenici care i s-au alăturat pe parcurs; a predicat Evanghelia în Egipt, încercând să aducă pacea între musulmani și cruciați, a înființat trei Ordine franciscane, deschise tuturor credincioșilor dornici de o trăire mai intensă a desăvârșirii creștinești.

La finalul vieții sale, Francisc s-a retras pe muntele Verna, unde a primit stigmatele: rănile de pe Trupul lui Christos s-au imprimat în chip supranatural pe trupul lui Francisc. Acesta este apogeul vieții sale mistice; imitarea Mântuitorului realizată de Francisc într-o viață întreagă este încununată de acest moment. După acest eveniment Francisc nu a mai trăit mult. Chinuit de boală, și-a scris Testamentul, cerând urmașilor săi să respecte regula Ordinului fără să o interpreteze, ca nu cumva comentariile să-i atenueze severitatea sau să o adapteze.

Francisc a murit doi ani mai târziu, la numai 44 de ani, în seara zilei de 4 octombrie 1226. ”Sărăcuțul din Assisi” ne-a lăsat moștenire o viață eroică trăită la cele mai înalte culmi. Trăirile și operele sale au dovedit că adevărata sfințenie alimentează adevărata iubire față de oameni, țară, natură și de tot ceea ce este frumos.

Credința sa fără jumătăți de măsură a fost combustibilul necesar pentru a dobândi umanitatea deplină- cea care ar trebui să devină și țelul vieții noastre pe pământ.

Post Views: 12