Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Nu sunt cunoscute prea multe detalii din timpul vieții sale, însă se menționează o cunoscută întâmplare care a constituit începutul vieții ascetice: Într-o zi, pe când umbla prin fânul înalt, după vitele satului, a strivit, din nebăgare de seamă, puii golași dintr-un cuib de pasăre. Atât de vinovat s-a simțit în inima lui încât și-a pedepsit piciorul păcătos, nemaiîncălțându-l vreme de trei ani, nici vara, nici iarna. Ulterior, a îmbrăcat haina monahală la o mănăstire care era înăuntrul unei peșteri, situată nu departe de satul său. În această peșteră, Dimitrie și-a petrecut timpul în post, rugăciune și în întâmplări de taină, până la sfârșitul vieții sale, moaștele lui fiind descoperite printr-o revelație facută unei fetițe.

Între anii 1768-1774, fiind război între ruși și turci, armatele rusești au trecut Dunărea și au ocupat mai multe ținuturi bulgărești, printre care și satul Basarabov. Generalul rus Ivan Saltîcov, auzind de moaștele sfântului, a poruncit să le trimită în Rusia, dar un credincios român cu numele Hagi Dimitrie l-a rugat pe general să nu înstrăineze moaștele, ci să le dăruiască României ca mângâiere pentru tot ce au pătimit românii din pricina războiului. Moaște sfântului Dimitrie au ajuns pe pământ românesc, fiind așezate în biserica Mitropoliei de la București la 13 iulie 1774.

Din acel moment au fost consemnate multe minuni pe care Dumnezeu le-a făcut prin mijlocirea sfântului Dimitrie și prin venerarea moaștelor sale, de aceea acest sfânt și-a câștigat tot meritul de a primi renumele de ”Ocrotitor al Bucureștilor”.

Amintesc despre una dintre multele întâmplări miraculoase și anume epidemia de ciumă dintre anii 1813 și 1814, care a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Caragea, despre care se spune că a decimat jumătate din locuitorii Bucureștiului și aproximativ 70 000 de persoane la nivelul întregii țări. Lipsiți de orice ajutor, bucureștenii au strigat la Sfântul Ocrotitor al Bucureștilor, iar acesta nu i-a lăsat fără răspuns, căci după ce a fost purtat în procesiune prin oraș și s-au făcut rugăciuni, boala ciumei a încetat. Locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu descrie cu detalii acele vremuri: Putem mărturisi, în frica lui Dumnezeu, că am văzut cu ochii noștri minunile săvârșite de acest Sfânt. La 1815, fiind foarte întinsă această teribilă epidemie în Capitală, au scos pe Sfântul și, după ce au ocolit cu el Capitala, l-au poprit în mijlocul târgului, unde s-au citit rugăciuni către Sfânt. Din acea zi, epidemia a început a scădea treptat și Capitala a scăpat de acel flagel.”

Dragi cititori, privind la aceste ultime relatări, cu durere în suflet rederulez momentele pandemiei recente, în care primordiala sursă de ajutor și lecuire, Biserica, Sfintele Taine, relicvele sfinților, au fost puse sub obroc și reduse la tăcere, în timp ce magazinele alimentare erau doldora de oameni. Ce paradox, ce contradicție, ce distopie! Sigur, avem nevoie de credința acestor predecesori menționați mai sus, ca să ne putem schimba orizonturile și să învățăm din erori. Prudența este o virtute, pe care o încurajez, dar abuzurile de care ne-am făcut vinovați sper să ne pună într-o criză a conștiinței și-ntro reevaluare a vieții. Sfântul Dimitrie și credința celor ce l-au invocat cu sinceritate și convingere să ne inspire și pe noi, cei de astăzi, în bătăliile ce le mai avem de purtat.