„Este o caracteristică a inimilor mari să se dedice slujirii altora fără recompensă, să lupte fără a avea în vedere plata”. Sunt cuvintele pe care Anton Maria, aparţinând înstăritei familii Zaccaria, de origine genoveză, le adresa tinerilor plini de bunăvoinţă care, după exemplul său, se dedicau apostolatului pentru promovarea vieţii creştine în familii.

Anton s-a născut la Cremona în anul 1502. Mama sa, rămasă văduvă la numai 18 ani, a refuzat a doua căsătorie pentru a se dedica cu totul educaţiei fiului. Roadele bune nu vor întârzia. Într-o zi, întorcându-se de la şcoală, Anton era fără mantaua de lână: o aşezase pe spatele unui sărac care tremura de frig. În anii petrecuţi la Pavia, ca student la filozofie, şi la Padova, unde a obţinut doctoratul în medicină, a dus o viaţă foarte austeră, departe de gălăgioasa viaţă studenţească.

De mult renunţase la hainele de catifea şi la ornamentele specifice rangului său, pentru a îmbrăca hainele oamenilor săraci. A practicat profesia de medic pentru a fi mai aproape de săraci, a le trata bolile trupului, în mod gratuit, pentru a le împărţi medicamentele sufletului, mângâierea, speranţa, pacea cu Dumnezeu. În anul 1528, părăsind cabinetul medical, Anton a fost sfinţit preot. A lăsat-o iarăşi singură pe mama sa, ca în anii de universitate, stabilindu-se la Milano, unde, prin colaborarea lui Giacomo Morigia şi a lui Bartolomeo Ferrari, a înfiinţat congregaţia Clericilor regulari ai sfântului Paul, cunoscuţi mai bine ca Barnabiţi, de la numele bisericii milaneze „Sfântul Barnaba”, pe lângă care apăruse casa lor mamă.

 Sfecific trăirii sale era faptul că Anton nu se interesa de cuvinte, ci de fapte. Punea mereu datoria creștinească înaintea oricărui lucru. A murit în vârstă de 37 de ani neîmpliniţi, la 5 iulie 1539, în casa unde se născuse şi unde se dusese, simţind că îl lasă puterile, în timpul uneia dintre numeroasele misiuni de rugăciune şi predică pe care le desfăşura în Italia de nord. A murit fiind asistat de curajoasa sa mamă, care acceptase o viaţă de singurătate tocmai ca să nu împiedice vocaţia fiului.

Sursa: “Sfântul zilei”, de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Post Views: 79