Sfantul Andrei, apostolul romanilor

Originea apostolică a creștinismului românesc stă în legătură cu predica apostolică a Sfântului Andrei, pe care Biserica noastră îl cinstește în ziua de 30 noiembrie în fiecare an. Ca și la ceilalți sfinți din calendarul bisericesc, ziua cinstirii Sfântului Andrei este momentul trecerii sale la cele veșnice. Sfârșitul vieții a avut loc la 30 noiembrie. După ce a adus în părțile noastre sămânța Sfintei Evanghelii, s-a retras în părțile Greciei, unde, în orașul Patras, a suferit moartea martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de „X” semn care până astăzi poartă numela de „Crucea Sfântului Andrei”. Apostolul românilor s-a născut, ca si fratele său, Sfântul Apostol Petru, în orașul Betsaida, așezat la nord de Marea Galileii, pe apele căreia se îndeltniceau cu pescuitul. Pe când își aruncau mreaja în apele mării, cei doi frați au fot chemați de Mântuitorul Iisus Hristos să-L urmeze, ca să-i facă pescari de oameni, iar ei au ascultat chemarea divină și L-au urmat pe Domnul. Sfântului Apostol Andrei i se mai spune și ,”cel întâi chemat”, deoarece el a aflat primul pe Mesia. Chemarea propriu-zisă la apostolat despre care am vorbit mai înainte, se va petrece după acest moment. După Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli aceștia vor porni la propovăduire, conform poruncii Domnului: „Mergând, învățați toate neamurile.” (Matei 28,19). stop_coloana

Marele istoric bisericesc Eusebiu de Cezareea, spune că s-au tras sorți, unde să meargă fiecare apostol la propovăduire și încreștinarea neamurilor, astfel Sfântului Apostol Andrei a propovăduit în Sciția care includea în vremea aceea și teritoriul Dobrogei. Pe lângă mărturia lui Eusebiu avem și alte mărturii, care confirmă că Sf. Ap. Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici în pustiurile scitice ale Daciei Pontice. Adevărul acesta este confirmat de numeroase dovezi arheologice, de tradiția românească prin colindele și creațiile folclorice din Dobrogea, toponimiile, numele de persoane și locașurile de cult închinate Sf. Apostol Andrei, dar și obiceiurile locurilor. Astfel, în ziua de 30 noiembrie puneau ramuri într-un vas cu apă, pe care le țineau până la anul nou, când tinerii le luau și mergeau cu plugușorul. Prin mijlocirea predicii sale, strămoșii noștri au cunoscut cuvântul dumnezeiesc, care a contribuit la formarea universului creștinesc românesc.