Calendarul latin pune în lumină astăzi viața sfintei Silvia, mamă și soție creștină.
Silvia s-a născut în Roma, în jurul anului 520, într-o familie modestă de origine siciliană. Când a ajuns la vârsta căsătoriei a fost dată unui anume Gordian, senator roman din nobila familie romană Anicia. Această căsătorie a fost binecuvântată cu doi fii, primul născut fiind Grigorie, viitor episcop al Romei. Familia Silviei a locuit în casa de pe strada Clivo di Scauro de pe colina Celio din Roma până la moartea lui Gordian, când, în anul 573, Grigorie a dorit să transforme această casă în mănăstire.
În zilele noastre aici se găsește biserica Santi Andrea e Gregorio al Monte Celio. După moartea soțului, Silvia și fiul ei, Grigorie, care va devein și el sfânt, au împărțit averea cea multă celor nevoiași și au ctitorit mai multe lăcașuri de cult. În Sicilia au înființat șase mănăstiri, asigurându-le acestora tot necesarul. Eliberându-se de grija celor materiale, Silvia s-a retras într-o casă de pe colina Piccolo Aventino, unde s-a îndeletnicit cu cercetarea Scripturilor și unde a petrecut mult timp în rugăciune și în post, mâncând doar verdețuri crude. De asemenea, ea stăruia în ajutorarea celor bolnavi și nevoiași, împărțindu-și până la sfârșit toată avuția sa.
Totodată, vigilentă și atentă în toate, se îngrijea ca fiul său Grigorie să aibă o masă caldă în fiecare zi, temându-se că austeritatea vieții monahale i-ar putea compromite și mai mult sănătatea, care ere deja fragilă. În acest fel și-a petrecut Silvia anii de văduvie, muncind zi și noapte și dăruindu-se în întregime lui Dumnezeu și aproapelui.
În 3 noiembrie 592, Silvia a intrat în bucuria veșnică a lui Christos, credință căreia îi închinase cu fidelitate întreaga existență. Grigorie a înmormântat-o în mănăstirea închinată sfântului Andrei, acolo unde a fost pictată ulterior și sfânta Silvia ținând o cruce în mâna dreaptă, iar în mâna stângă având o carte cu inscripția: Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda și judecățile Tale îmi vor ajuta mie. (Ps. 17, 175)
Sfânta Silvia a rămas în memoria Bisericii ca un destoinic model de soție și mamă. Nimic nu i-a putut stăvili voința și dorința de a-și împlini până la final idealul creștin.
Să lucrăm și noi să ținem pe primul plan al conștiinței, în cămările inimii și la cârma vieții, aceste idealuri, singurele care pot schimba lumi.