În ziua de 17 noiembrie a fiecărui an, Biserica Romano-Catolică ne invită să contemplăm plinătatea și înveșnicirea în persoana sfinților, astăzi, sfânta Elisabeta a Ungariei.

Născută în anul 1207, Elisabeta a fost fiica regelui Andrei al II-lea al Ungariei şi a Gertrudei, contesă de Merania. A fost crescută în spirit creştin de părinţii ei credincioşi. La vârsta de 4 ani, Elisabeta a fost trimisă în Turingia unde s-a căsătorit în anul 1221 cu landgraful Ludovic al IV-lea de Turingia. Lui Ludovic i-au lipsit exemplele bune din familie, deoarece părinţii lui au fost preocupaţi mai mult de cele pământeşti, dar a devenit un creștin deplin datorită învăţăturilor soției sale, Elisabeta. 

Adusă în castelul de la Wartburg, ducele Herman şi ducesa Sofia, socrii Elisabetei, au căutat să o introducă în atmosfera de lux şi petrecere a castelului şi a mentalităţii timpului, dar tânăra Elisabeta se retrăgea mereu în camera ei, contemplând la tainele credinței.

Ajunsă contesă de Turingia, Elisabeta nu numai că a refuzat orice lux şi banchet, ci purta adesea ciliciu şi folosea haine obişnuite ca ale slujnicelor. Ludovic a început şi el să refuze ospeţele, luxul şi purtarea coroanei, iar din dragoste pentru Mântuitorul Christos, a pornit în cea de-a şasea cruciadă, pentru eliberarea locurilor sfinte de sub dominaţia otomană, unde a şi murit la 23 noiembrie 1227. Datorită acestui fapt a fost declarat fericit. Elisabeta împreună cu Ludovic au avut trei copii: Herman, Sophia și Gertrude.

 În Turingia nu era durere pe care Elisabeta să n-o aline, nu era dificultate în care să nu intervină şi suferință pe care să n-o cunoască. Tânăra eroină era un stâlp de sprijin pentru bolnavi, cărora le aducea mereu medicamente, un far de lumina pentru muribunzi, pe care îi pregătea pentru vesnicie ți îi întărea în credință, un pedagog înțelept pentru copiii de pe străzi, pe care îi instruia în morala creștină și un tezaur al dăruirii pentru toți cei săraci. De aceea, mulţi nevoiasi și bolnavi stăteau la porţile locuinţei sale. Mai târziu a deschis un sanatoriu pentru bolnavi, un azil pentru cei nevoiaşi, o cantină pentru cei săraci şi o şcoală pentru copii. 

După moartea soţului ei, viaţa Elisabetei a devenit foarte dificilă. Soacra şi cumnaţii ei au dat-o afară din castel, iar pentru a-şi putea păstra copiii, Elisabeta a trebuit să renunţe la toate proprietăţile, bunurile şi drepturile de ducesă. A fost nevoită să locuiască, împreună cu cei trei copii, mai întâi într-un grajd, apoi într-o casă de lut, iar în cele din urmă într-o mănăstire, unde a încetat din viață la doar 24 de ani.

Foarte curând după aceea au fost raportate miracole care s-au petrecut la mormântul ei și în biserica spitalului, în special miracole ale vindecării. Elisabeta a fost canonizată în anul 1235, în ziua de Rusalii.

Dragi cititori, în viața sfintei Elisabeta, diadema regală s-a împletit în chip deplin cu diadema morală. Pentru mulți dintre noi acțiunile sale pot părea radicale și alienate, exagerate și scandaloase, dar acestea nu au fost altceva decât o ”încarnare” a vieții și pedagogiei Mântuitorului nostru. Purtată de dorul după absolut, sfânta Elisabeta ne invită și pe noi să căutăm în această lume de senzații și refugii disperate, cerul unei lumi mai bune.

Post Views: 521