Serenadă la telefon
Deloc luminoase și aerisite ca odinioară, unele balcoane de astăzi și-au lăsat niște gemulețe, exagerat de mici, devenind un fel de cazemate urbane suprapuse. S-au dus timpurile trubadurilor, s-au stins vremurile serenadelorde sub balcon. Ce puțin romantici am devenit. Astăzi, observ, e timpul termopanelor și al polistirenului expandat, cele cu care balcoanele se închid și cele care, astfel, ne înstrăinează mai tare pe unii de ceilalți. Balcoanele de astăzi nu mai sunt frumoasele terase de altădată, ci orice altceva: cămări de murături, depozite de rufe murdare și papuci rupți, ateliere de reparat brichete ori chiar biciclete. Mă întreb din nou unde e “Ginta nobilă latină”, unde e românul sociabil care se trage de la Râm (Roma), unde este agora curților interioare și aroma celei mai bune cafele stop_coloana povestite prin balcoane? Dar spiritul venețian al unui Romeo ce-și astâmpără dorul pentru Julieta sa printr-o serenadă nocturnă, pe sub balconul acesteia? Parcă nici n-au fost! Am vrut, zilele trecute, să cânt o serenadă unei Juliete. Balconul era ferecat de fiare și sticlă. Nu mă auzea nicidecum. Și atunci am apelat la telefon. Și să știți că nici n-a fost rău. Dovadă că, chiar în aceeași noapte, Julieta mi-a mulțumit pe facebook.
