Jucatorul de 24 de ani a plecat de la Zalau in aceasta vara
Mihai Maries si Serban Pascan – cei mai vechi jucatori de la Zalau – trebuie sa-si caute echipa, dupa ce CS „Volei Municipal” nu le-a mai prelungit contractul. Originar din Toplita, Pascan a ajuns la poalele Mesesului la terminarea junioratului, in anul 2007. Dupa un sezon la Remat, a fost imprumutat la Unirea Dej (sezonul 2008 – 2009). A revenit la poalele Mesesului si a jucat sub culorile Rematului, pana in aceasta vara, timp in care a castigat trei titluri nationale, dar si Cupa Romaniei! A fost cel mai tanar jucator al Rematului in Liga Campionilor. Selectionat la loturile de juniori, Pascan a ajuns si la nationala de seniori, desi nu a evoluat foarte mult la Zalau. Fosta campioana nu mai conteaza pe serviciile sale, astfel ca Pascan trebuie sa gaseasca alta echipa. Se pare ca ofertele deja au aparut iar una dintre gruparile care il contacteaza este chiar vecina Phoenix Simleu Silvaniei. „Nu m-a sunat nimeni de la Zalau si nu mi-au facut nicio oferta. Asta este. A fost o perioada frumoasa si doresc sa le multumesc celor de la Remat, dar si fanilor. Doresc succes noii echipe si sper sa castige titlul national”, a declarat fostul international.