Luni, 21 octombrie 2019, Senatul Romaniei a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educatiei Nationale. Astfel, vor fi prevazute in medie 20 de ore in invatamantul primar, 25 de ore in invatamantul gimnazial si 30 de ore pe saptamana la invatamantul liceal.
Au fost taiate 5 ore din planurile cadru la invatamantul gimnazial si liceal.
Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi, care numara mii de membri, afirma, intr-un comunicat de presa transmis marti, 22 octombrie, ca aprobarea in Senat a unei initiative a senatorului PSD Liviu Marian Pop va duce la concedieri masive in domeniul educatiei, informeaza News.ro.
"In urma evaluarilor pe care le-am facut, daca aceasta modificare va fi transpusa in Legea Educatiei Nationale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, in lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizari masive in invatamantul preuniversitar din Romania. De asemenea, nu putem intelege cum initiatorul acestui proiect, domnul senator Liviu Marian Pop – profesor in invatamantul preuniversitar, poate face din aceasta initiativa un titlu de glorie, in momentul in care 15.000 – 20.000 de colegi ai domniei sale risca sa fie dati afara", se arata in comunicatul USLIP Iasi.
Sindicalistii mai precizeaza ca asteapta ca noul guvern sa corecteze aceasta modificare, care "afecteaza profilul de formare, continuturile educationale, modalitatile de predare-invatare si evaluare, incadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor scolare si a manualelor scolare".
Senatul a aprobat reducerea orelor in scoli
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...