Senatorul PSD Gheorghe Pop se opune introducerii sistemului de coplata care ar impune tarife suplimentare pentru beneficiarii sistemului sanitar din Romania si crede ca bugetul Ministerului Sanatatii ar putea creste, fara impuneri, ci prin donatii individuale. „Este corect ca pe langa plata CAS-ului, perceput ca stopaj la sursa, Guvernul sa vina cu o noua plata pentru aceleasi servicii in sistem de coplata? Puneti-va singur intrebarea, ca simplu cetatean, de ce sa platiti de doua ori acelasi serviciu? Salariile pe langa faptul ca sunt mici si nesigure, sunt impozitate, practic, de doua ori”, se precizeaza intr-o intrebare trimisa de Gheorghe Pop ministrului Sanatatii, Cseke Attila. „Sunt convins, domnule ministru, ca daca am solicita contribuabililor din cei 2 la suta, impozit pe venit, lasat la latitudinea fiecaruia de a fi donat organizatiilor non-profit, sa ii doneze direct Ministerului Sanatatii, in vederea imbunatatirii serviciilor, ca plata directa, toti cetatenii ar fi de acord”, mai mentioneaza senatorul salajean in textul sau. Gheorghe Pop s-a declarat, ieri, extrem de nemultumit de modul in care inteleg membrii guvernului sa colaboreze cu parlamentarii. „Din 30 de interpelari si intrebari pe care le-am facut de la inceputul acestui mandat, pana acum, la majoritatea am primit raspunsuri ambigue”.