Senatorii au decis sa nu lucreze pana pe 12 aprilie. In total, senatorii vor avea 11 zile libere. Programul a fost votat, marti, in Biroul Permanent.
Alesii vor pleca la casele lor inca de miercuri seara, pentru ca joi au activitate in teritoriu. Si tot asa, pana pe 12 aprilie, cand se intorc la lucru.
Iepurasul se pare ca le-a stricat socotelile liberalilor. In planurile acestora intra depunerea unei motiuni simple pe educatie, miercuri. Potrivit Regulamentului, asta ar fi insemnat ca motiunea sa fie dezbatuta peste cinci zile.
„Nu putem sa discutam un program de lucru pe o idee. „Noi vom depune…”. Daca depuneau ieri (luni, n.r.), faceam programul de lucru pe saptamana viitoare in functie de aceasta cerere”, a spus chestorul Senatului Constantin Dumitru.
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, are, totusi, o oarecare retinere in legatura cu programul. „S-a decis sa fie vacanta toata saptamana. Cred ca un plen s-ar impune la un anumit moment”, a spus Geoana.
Potrivit Regulamentului, articolul 155, presedintele Senatului stabileste data dezbaterii motiunii simple, care nu poate depasi 6 zile de la depunerea acesteia, instiintand Guvernul asupra datei stabilite.
Liberalii au anuntat, luni, ca vor depune miercuri, 31 martie, o motiune simpla pe educatie, care are deja stranse semnaturile necesare, cu ajutorul PSD. Liderii PNL au estimat ca motiunea pe educatie se va dezbate si vota martea viitoare, imediat urmand a fi depusa si motiunea simpla a PSD pe domeniul transporturilor.