Seful Cancelariei Primului-Ministru, Catalin Baba, a anuntat marti ca in structura pe care o conduce s-a declansat procedura de concediere colectiva. Declaratia acestuia vine dupa ce, marti, reprezentantii Cancelariei Primului-Ministru au avut o prima intrevedere cu cei ai salariatilor structurii si cu membri ai Sindicatului National al Functionarilor din Romania. ”Ambele parti au cazut de comun acord sa colaboreze in vederea aplicarii prevederilor legale”, a declarat Baba, la Palatul Victoria.
Catalin Baba a prezentat, la intalnire, demersurile initiate de Cancelarie pentru ”atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza a fi acordate in conformitate cu articolul 70 din Codul muncii si cu prevederile contractului colectiv de munca la nivel national”. ”In acest sens, s-a trecut la identificarea de locuri vacante in alte institutii si s-a propus acordarea unui salariu compensatoriu persoanelor care intra in programul de restructurare si concediere colectiva”, a anuntat Baba. El a mai spus ca primii vizati pentru concediere sunt cei care cumuleaza pensia cu salariul iar ultimii care vor fi pusi pe lista disponibilizatilor vor fi cei aflati in concedii medicale sau de cresterea si ingrijirea copilului. Baba a aratat ca urmatoarea intalnire va avea loc pe 2 martie.
La discutiile de la Palatul Victoria au mai participat si presedintele SNFP, Sebastian Oprescu, si consilierul de stat Cyntia Curt. Catalin Baba anunta in urma cu doua saptamani ca personalul Cancelariei va fi redus cu aproape jumatate, de la 304 la 167 de salariati.
Seful Cancelariei Primului-Ministru anunta concedierea colectiva la institutie
Articole
Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...Aproape 6 mii de hectare de teren cadastrate gratuit, în comuna Ip
Un număr de 10.462 de imobile cu o suprafață totală de 5.865 de hectare din comuna Ip au fost măsurate și urmează să fie intabulate gratuit pentru cetățeni. Reprezentanții OCPI Sălaj au participat vineri, 11 octombrie, împreună cu reprezentanții primăriei comunei IP și ai prestatorului S.C. Topoexim Expert S.R.L. la ședința privind publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, ca urmare a realizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de întreg UAT, în comuna Ip. Rezultatele lucrărilor de înregistrare…
Mai mult...