Preţul energiei electrice va fi majorat cu 5% pană la sfarşitul lunii iunie atat pentru populaţie, cat şi pentru consumatorii industriali, iar Executivul menţine in memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc.”Vom implementa ajustarea convenită de 5 procente a tarifelor pentru consumatorii casnici şi industriali pană la 30 iunie”, se arată in memorandumul de politici economice şi financiare semnat de Guvern cu FMI, document obţinut de agenţia MEDIAFAX.
Procesul de renunţare la tarifele reglementate la energie electrică, cerut de FMI, va fi aplicat separat pentru consumatorii industriali şi pentru cei casnici.
Pentru consumatorii industriali, preţurile reglementate vor incepe să fie eliminate, in etape, din luna septembrie a anului in curs. Aceste tarife vor fi complet eliminate pană la 31 decembrie 2013. Eliminarea preţurilor reglementate pentru consumatorii casnici va incepe in 2013 şi va fi incheiată pană in 2017.
Tarifele la electricitate şi gaze plătite de populaţie sunt reglementate de ANRE din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa pentru a aduce preţurile la nivelul din blocul comunitar.