Metodologia de acordare a burselor școlare pentru anul 2024-2025 a fost trimisă pentru publicare în Monitorul Oficial.

Ca o noutate, a fost introdusă bursa de reziliență, care se acordă elevilor care au cel puțin media anuală 7. În ceea ce privește bursa de merit, aceasta se acordă tuturor celor care au cel puțin media anuală 9.50. Cele două burse se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase.

Potrivit Metodologiei elaborate de Ministerul Educației, de bursa de excelență olimpică I și II beneficiază și elevii aflați în mobilitate internațională, pe durata mobilității, dar nu mai mult de anul școlar în care a fost acordată bursa.

Bursele de merit, reziliență și tehnologice se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.

Pentru elevii din anii terminali, bursele sociale se acordă și în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.

Noul termen de plată a bursei va fi data de 20 a fiecărei luni.

Beneficiază de bursă elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, precum și cei reintegrați în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, după o perioadă de spitalizare mai mare de 4 săptămâni.

Metodologia integrală va fi disponibilă pe site-ul edu.ro după publicarea în Monitorul Oficial.