Contractele de închiriere a locuinţelor ANL vor putea fi prelungite de acum înainte pe perioade de cinci ani, în baza unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Actul normativ prevede posibilitatea de prelungire a contractului de închiriere a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, inclusiv pentru cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, pe perioade de câte cinci ani, față de un an, cum este în prezent.„După expirarea perioadei contractuale iniţiale, prelungirea contractului de închiriere se face, succesiv, pe perioade de câte 5 ani”, scrie în textul documentului.

Sunt aduse unele modificări și cu privire la vânzarea locuințelor ANL. Acestea “se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 6 ani consecutivi de la data încheierii primului contract de închiriere către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului şi fără interdicţie de vânzare sau după minimum un an neîntrerupt de la data încheierii primului contract de închiriere, cu condiţia consemnării interdicţiei de vânzare pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acestora la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în condiţiile legii”, prevede proiectul de lege votat de deputați.

Pentru a putea fi aplicat, acesta trebuie promulgat mai întâi de șeful statului.