Se schimbă regulile de colectare a deșeurilor reciclabile în Sălaj, de la 1 iulie
Locuitorii județului Sălaj vor trebui să se adapteze unui nou sistem de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile, care va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie 2026. Anunțul a fost făcut de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECODES Sălaj, împreună cu operatorii de colectare și transport a deșeurilor, respectiv Asocierea SC Brantner Environment SRL – SC Brantner Servicii Ecologice SRL și Asocierea SC Instal Ros SRL – SC Cleanman SRL.
Modificările îi vizează pe cetățenii care locuiesc în zonele de case, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, și sunt implementate în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Sălaj. Pentru locatarii din zonele de blocuri nu intervin schimbări, aceștia având în continuare obligația de a depune deșeurile selectate la punctele gospodărești special amenajate.
Reprezentanții ADI ECODES Sălaj subliniază că, deși modul de colectare se schimbă, zilele în care sunt ridicate deșeurile rămân aceleași până la sfârșitul anului, astfel că cetățenii nu trebuie să își modifice calendarul de predare a deșeurilor.
Noua organizare a serviciului de salubrizare este impusă de prevederile legislative în vigoare și are ca obiectiv creșterea gradului de reciclare și valorificare a deșeurilor. Începând cu 1 iulie, colectarea se va realiza pe cinci fracții distincte: hârtie și carton, plastic, sticlă, metal și deșeuri reziduale.

Autoritățile consideră că această măsură va contribui la reducerea cantităților de deșeuri care ajung la depozitare, la protejarea mediului și la îmbunătățirea performanței serviciului de salubrizare la nivel județean.
În calitate de autoritate contractantă, ADI ECODES Sălaj monitorizează implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor și urmărește respectarea obligațiilor contractuale și legale privind colectarea, transportul și valorificarea deșeurilor.
Cetățenii sunt îndemnați să respecte noul mod de colectare și să depoziteze separat deșeurile în funcție de categoria din care fac parte. Reprezentanții asociației atrag atenția că implicarea fiecărui locuitor este esențială pentru atingerea obiectivelor de reciclare asumate la nivel local și național.
Graficele actualizate de colectare vor fi publicate pe site-ul ADI ECODES Sălaj, pe pagina de Facebook a asociației, pe canalele de comunicare ale celor doi operatori de salubrizare, precum și pe paginile de socializare ale unităților administrativ-teritoriale din județ. În plus, operatorii vor distribui pliante informative către primării, acestea urmând să ajungă la fiecare gospodărie pentru ca cetățenii să fie informați din timp cu privire la noul sistem de colectare selectivă.

In ce fel de recipiente vom colecta deseurile reciclabile pe cele 4 fractii?