Două tronsoane ale drumului județean 108D intră în reabilitare. Este vorba despre Crişeni (DN 1H) – Cehu-Silvaniei (DJ 196), cu o lungime de peste 22 de kilometri pe traseul drumului județean amintit începând cu Km 0 al acestuia, și porțiunea situată între Cehu Silvaniei – limită cu județul Maramureș, cu o lungime de peste 4 kilometri, pentru care Consiliul județean a emis Ordinele de începere a lucrărilor.
Lucrările de reabilitare și modernizare a celor două tronsoane ale drumului județean 108D se referă în principal la modernizarea structurii rutiere, execuția sistemului de scurgere a apelor pluviale: rigole betonate și podețe noi, executarea lucrărilor de siguranță rutieră verticală și orizontală, realizarea acceselor la proprietăți precum și amenajarea drumurilor laterale (în limita de proprietate a UAT Județul Sălaj).
Este prevăzută și amenajarea unor stații de autobuz și refugii (în zonele unde acestea sunt necesare) dar și executarea lucrărilor de siguranță rutieră, respectiv amenajarea curbelor, semnalizarea orizontală (marcaje axiale/laterale, marcaje rezonatoare) și verticală, realizarea marcajelor transversale pentru trecerile de pietoni, parapeți de protecție, reorganizare intersecții (giratorii) etc.
Proiectele de reabilitare a celor două tronsoane de drum județean se completează pentru o intervenție unitară asupra traseului acestuia, unul dintre acestea având asigurată finanțarea din fonduri europene (cei peste 22 km), cu o valoare totală a proiectului de peste 48,6 milioane lei, celălalt, de peste 4 km și o valoare care depășește 6,8 milioane lei, având asigurată finanțarea de la bugetul județului.
tot delcar?
🙂 da binenteles, ca doar nu e prost Tibi sa deea bani la altii !!
dar nu asta e marea problema
problena este ca tot la 4 ani este reabilitat acest drum si tot dejaba
acest drum trebuie refacut de la zero si sa inceapa cu funcatia luis si cu largirea lui, cu cel putin 1 – 2 metri !! nu ar strica sa mai fie cate si 2 benti pe unele protiuni, sa poti depasii linistit !! sunt multe curbe si e riscant sa nu faci POC !!