Se mută FC Silvania la Hunedoara?
Gruparea de sub Măgură este menţinută in viaţă de eforturile preşedintelui Ioan Gurzău, care incearcă cu tot dinadinsul ca FC Silvania să continue şi in retur in cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, chiar dacă in afara judeţului. După ce variantele iniţiale de salvare au căzut una cate una, iată că la orizont a apărut o altă posibilitate. FC Hunedoara, grupare care activează in Liga a III-a, a vrut, iniţial să colaboreze cu Mureşul Deva, care era şi ea la un pas de retragere. Dar, pe ultima sută de metri, Mureşul a revenit asupra deciziei şi va continua şi in retur. Hunedorenii s-au reorientat şi şi-au indreptat atenţia spre FC Silvania, care oricum este in „moarte clinică”. Astfel, in următoarele zile, oficialii celor două grupări se vor intalni pentru a discuta exact detaliile acestei tranzacţii. „Cei de la Hunedoara vor să evolueze in Liga a II-a şi s-au orientat spre noi. Mai intai, se vor interesa la Federaţie să vadă cum ar fi posibilă această colaborare, apoi ne vom intalni pentru a pune la punct tot ce ar presupune această colaborare”, ne-a mărturisit Ioan Gurzău. Insă, in tot acest timp, jucătorii rămaşi la Şimleu Silvaniei, sunt liberi să-şi caute alte echipe.
