Se mișcă piața imobiliară
Anul trecut s-a înregistrat o creștere cu 10 la sută, iar anul acesta se așteaptă creșteri de 5 la sută
Piața imobiliară româ-nească a crescut cu 10 la sută în 2015 față de 2014, atât în ceea ce privește valoarea, cât și volumul tranzacțiilor realizate, reiese din studiul companiei imobiliare Re/Max, preluat de Mediafax. Același studiu spune că previziunile pentru 2016 indică o creștere de cinci procente.
“Cu siguranță, 2015 a fost anul revenirii pieței imobiliare locale. Astfel, anul trecut am asistat nu doar la o majorare a pieței în principalele orașe din țară, ci și la o creștere a încrederii investitorilor care au relansat proiecte în toți polii principali precum București, Cluj-Napoca, Arad sau Brașov. În plus, observăm că piața are perspective de dezvoltare pentru următorii ani”, este citat Răzvan Cuc, președintele Re/Max România. “Credem că 2016 va aduce creșteri ale prețurilor medii naționale cu cel puțin 5 la sută, atât la locuințele vechi, cât și la cele noi”, mai spune reprezentantul
Re/Max, lider mondial în imobiliare, companie înființată în 1973 în Denver, cu peste 100.000 de agenți în aproximativ 100 de țări din întreaga lume.
Zalăul rămâne în urmă, cu prețuri mici
Chiar dacă și în Zalău s-a observat o oarecare revenire a prețului apartamentelor după scăderea care a urmat crizei financiare, stop_coloana orașul rămâne printre cele cu prețurile cele mai mici. Prețuri mai mici pentru apartamente decât în Zalău mai sunt doar în Reșița și Târgoviște, arată imobiliare.ro. În Zalău, prețul mediu este de 510 euro pe metru pătrat. Prețuri mici au și apartamentele din Satu Mare, Arad și Bistrița, între 530 și 556 de euro pe metru pătrat. Adică cel mult 34.000 de euro pentru un apartament de 60 de metri pătrați, care în Cluj sau București costă peste 60.000 de euro.
Spre exemplu, în Zalău, un apartament cu trei camere în blocul Lira Cristal se vinde cu 38.000 de euro, în timp ce în zona Zahana – Perla un apartament cu trei camere se vinde cu 39.000 de euro. Un apartament cu trei camere, cu aceleași dotări, se vinde însă în Dumbrava Nord cu 31.000 de euro, iar în Porolissum cu 35.000 de euro. Un apartament cu două camere se vinde în centru cu 32.000 de euro, în timp ce în zona Sfânta Vineri se vinde cu 28.000 de euro, iar în Dumbrava Nord valorează doar 26.000 de euro. Prețul scade în fucnție de zonă, de la 15.000 de euro în zona Gheorghe Doja la 10.000 de euro în zona autogării.
