- Premierul Marcel Ciolacu anunță că salariile profesorilor vor fi mai mari, ”ca să atragem lume mult mai bine instruită pentru educația copiilor noștri“
Guvernanții dezbat bugetul Educației pentru anul viitor, iar prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu anunță că vor crește și salariile profesorilor. Declarația vine după ce Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor, a anunțat o creștere de buget la 161 la sută în 2024, față de alocarea pentru 2023.
Sistemul de învățământ va fi finanțat cu peste 4 la sută din PIB direct de la Bugetul de stat pe 2024 și indirect de fiecare administrație locală.
Ciolacu vrea derularea programului ”masă caldă” în toate școlile pentru a preveni abandonul școlar, burse pentru elevi, dar și cu salarii mai mari pentru profesori. Totodată, se dorește atragerea mai multor investiții în infrastructura școlară prin PNRR.
”Ultimul exercițiu financiar l-am închis, mi se pare la 54 la sută în plăți directe în anul respectiv. Vom închide peste 90 la sută, prima oară în România, dar cu adevărat a trebuit – și multă lume a râs când am spus – a trebuit o Românie ordonată, fiindcă nu avem digitalizare. Aici este marea provocare. Eu, ca prim-ministru, n-am informațiile atât de repede ca să pot să fiu eficient și să iau deciziile care se impun în timp real, pentru că nu am digitalizare, încă nu am digitalizare la ANAF, pentru că nu am digitalizare în sistemul de sănătate, nu pot vedea eficiența, nu pot vedea unde se risipesc bani în sistem – și aici sunt marile cheltuieli.
La educație există și se vede, e clar componenta de abandon școlar, vom veni cu masă caldă, cu burse, vom veni cu salarii mai mari la profesori ca să atragem lume mult mai bine instruită pentru educația copiilor noștri și investițiile majore din PNRR în toată infrastructura. Sunt costuri.
Părerea mea, că vom depăși pentru prima oară, cu un buget direct, cu 4 în față la educație şi cu cheltuielile indirecte în administrația locală. Eu cred că ajungem cu execuția la sfârșitul anului în jur de 6%, fiindcă aici este viitorul. Acest viitor, ca și în fotbal, ca și în sport, ca în orice, se va vedea peste cinci-zece ani, dar nu mai putem. Ne împing, deci aderarea la OCDE și PNRR-ul, reformele, ne împing să intrăm în această dinamică. Dacă o pierdem acum, România e un stat pierdut“, a declarat premierul Ciolacu.
Sindicatele amenință cu o nouă grevă
Reprezentanții sindicatelor din Învățământ au avut o întâlnire cu guvernanții, vineri, și au precizat că s-au creat decalaje mari în salarizarea personalului cu funcții de conducere și celelalte categorii de personal din sistem. Ei susțin că salariile pentru funcțiile de conducere sunt mai mici decât cele pe funcțiile de execuție.
Totodată, liderii de sindicate spun că sunt pregătiți să reia protestele dacă guvernanții nu respectă prevederile OUG 57. Mai vor ca salariul unui profesor debutant să fie, de la 1 ianuarie 2024, ”echivalentul salariului mediu brut pe economie”.
”Discuțiile continuă pentru că trebuie rezolvate inechitățile din sistem și problemele celor care ocupă funcțiile de conducere, îndrumare și control (directori, secretari, contabili șefi). Grila a crescut foarte mult decalajul dintre salariile personalului de conducere și al celor de execuție”, au precizat sindicaliștii.
În 2023, bugetul alocat pentru Educație a fost de 49,5 miliarde de lei, iar în lunle mai-iunie a avut loc greva generală care a pus lacăt pe mai toate unitățile de învățământ preuniversitar, blocând astfel anul școlar.