Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, alături de primarii comunelor Rus, Ileanda, Lozna, Băbeni și Surduc, a predat amplasamentul DJ 109E firmei care va reabilita și moderniza cei 34 de kilometri ai arterei paralele DN 1H, de la pod de la Ciocmani spre Rus.

“Artera străbate cinci comune – Surduc, Rus, Ileanda, Lozna și Băbeni, însă este greu practicabilă, are îmbrăcăminte asfaltică îmbătrânită și degradată, în condițiile în care până acum nu s-au găsit soluții pentru ameliorarea stării tehnice, iar singurele lucrări executate au fost cele de întreținere și plombare. Mai mult decât atât, pe o porțiune de 5,4 km drumul este din pământ, un adevărat chin pentru toți cei care îl tranzitează. Am încredere că prin modernizarea tronsonului dintre Rus și Podul Ciocmani, nu doar că vom îmbunătăți accesul localnicilor către Drumul Național 1H, dar vom și revitaliza această zonă minunată, cu priveliști deosebite și un potențial real de dezvoltare. În plus, vom oferi locuitorilor o rută alternativă, mai puțin aglomerată, pentru DN 1H”, a subliniat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, investiția are o valoare totală de peste 113 milioane de lei și prevede executarea a peste 6 km de trotuare, realizarea de lucrări de consolidare a drumului pe o lungime totală de circa 3 km, reabilitarea și modernizarea celor două poduri de pe traseu, executarea accesurilor la proprietăți, realizarea sistemului de scurgere a apelor pluviale (podețe, rigole/șanțuri betonate/din pământ), precum și executarea, pe toată lungimea drumului, a elementelor destinate siguranței circulației (semnalizare și marcaje rutiere).

Lucrările vor fi executate de către SC Frasinul SRL și au o durată de 20 de luni de la emiterea ordinului de începere.