Se duce vremea cailor

Numarul de cai s-a injumatatit in ultimii 20 de ani in Salaj.
Si nu neaparat datorita modernizarii agriculturii

La ora actuala, in judetul Salaj sunt 6.842 de cai, potrivit lui Mircea Martin, directorului executiv al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA). In urma cu doua decenii, numarul lor era aproape dublu. Seful ve-terinarilor salajeni explica imputinarea cabalinelor in judet prin campania de eradicare a anemiei infectioase cabaline, masura impusa de Uniunea Europeana, dar si prin modernizarea a agriculturii si transporturilor. De pilda, daca facem o analiza la o scara mai redusa, constatam ca la nivelul comunei Surduc numarul cailor a scazut la 80, fata de 150 cati erau acum zece ani. Un sat apartinator comunei Surduc, care atesta aceasta scadere, este Braglez. Aici, in gospodariile taranilor mai vietuiesc doar 8 cai. Cum zona este deluroasa, pamantul se scormonea cu plugul tras de cai. Si erau multi cai in Braglez. Dar si fiecare fasie de pamant era lucrata. S-au imputinat caii, dar si tarlalele care dadeau recolta s-au imputinat. Ba si geambasii sunt din ce in ce mai putini.

Au pierit cauacii
Mai la deal, in comuna Cristolt, declarata zona defavorizata, caii inca sunt la loc de cinste in gospodariile oamenilor. Pamfil Ilies, isi grapa si isi seamana cele 80 de arii de teren agricol, cu Murgul sau. Ba mai lucreaza si la sateni, cu 2,5 lei brazdeaza arul. Vecinul sau, Iosif Danga s-a specializat in trasul si transportul lemnelor in padure. E mai greu ca la scormonit tarana, dar e si mai banos. O parte din bani se duc pe potcoave, pe care trebuie sa le schimbe tot la doua luni. Nu pretul de 5 lei al unei potcoave il nemultumeste pe stapanul calului, ci faptul ca in zona au pierit cauacii. Trebuie sa mearga pana la Solona ca sa isi poata „incalta” Roibul. La padure, si cauciucurile de pe roti se zdrentuiesc repede. Mai ales din cauza cioatelor. Dar sursa mai buna de castig pentru Iosif Danga si Roibul sau, la ora actuala, in Cristolt nu exista. Noroc ca in aceasta toamna bucatele sunt ieftine si carausul de lemne poate sa-i ofere o jumatate de galeata de graunte in fiecare dimineata.

Romi au propriul targ de cai la Surduc
Prin targurile de tara ale Salajului, sectorul cabaline e tot mai sarac. De pilda, la cel mai mare targ din judet care se tine la Jibou, se aduna tuciurii de pe Valea Almasului, Agrijului, Garboului, din Surduc si din Lupoaia, din Popeni si Romanasi. Caii nu sunt nici roibi, nici martoage. Stapanii cabalinelor bolnave de anemie infectioasa le „trateaza” inainte de a le duce la targ, cu palinca si seminte de plante numai de ei cunoscute pentru a le masca boala si a le oprii tusa pentru cateva zile. Romii din Surduc si din satele invecinate, pentru a nu plati taxa de intrare in targul Jiboului, si-au facut propriul targ de cai tocmai pe platoul garii din Surduc. Nimeni nu le are baiul.

O afacere care merita exploatata
Din afacerile cu cai nu au de castigat numai geambasii si brunetii. Exista oameni cu spirit intreprinzator, care si-au dat seama ca de pe urma cailor se poate castiga un banut. Nu cat sa te imbogatesti, ci cat sa traiesti. Asa se face ca in judetul Salaj exista patru ferme de cai: la Nusfalau, Moigrad, Meseseni si Meses. Caii nu sunt supusi la povara, ci dimpotriva sunt tratati „regeste”. De pilda, la ferma „Potcoava de aur” din Moigrad, cei 12 cai si ponei sunt folositi doar pentru agrement (calarie). Toata atentia este retinuta de acestia, astfel ca pana si proprietarul isi face programul in functie de nevoile cabalinelor. „Este necesara multa disciplina daca vrei sa ai cai sanatosi”, a declarat stapanul cailor. Rutina cotidiana este respectata cu sfintenie. Patru mese pe zi, program de odihna sau de activitate zilnica, sunt nevoile care trebuie musai indeplinite. Ferma a luat fiinta in peisajul rustic al Moigradului acum patru ani. Din judetele invecinate si din Ungaria a adus proprietarul fermei cai Lipitani, Pinto si ponei si nu regreta. Turistii care viziteaza zona sunt multumiti de serviciile pe care le ofera ferma „Potcoava de aur”.

Oare ce s-ar fi facut Fefeleaga lui Agarbiceanu fara Bator? Sau, la modul general vorbind, ce s-ar fi facut omul de-a lungul existentei sale fara cal? Nici sa moara n-ar fi putut. Pilda sta Voievodul Gelu, care ii porunceste murgului sau: „Cu fierul potcoavei imi sapa/ Mormantul la magini de apa/ Si-n urma cu dintii ma prinde/ S-arunca-ma-n groapa”. Calul, unul dintre cele mai inteligente animale; calul, prie-tenul de nadejde al omului; calul, de multe ori, salvatorul stapanului. Oricum ai pune problema, calul a fost, este, si inca va mai ramane ajutor de nadejde in gospodarii. Chiar daca pe masura ce societatea evolueaza, prezenta lui se face tot mai putin simtita. Numarul cailor, la nivel de tara, la nivel de judet, a scazut cu repeziciune, mai ales dupa ‘89.