Primăria Şimleu Silvaniei organizează concurs pentru ocuparea funcției de secretar general al orașului.
Perioada de depunere a dosarelor a debutat luni, 17 octombrie, și se va încheia în data de 7 noiembrie.
Concursul se desfășoară în trei etape: selecția dosarelor de concurs, care va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora, proba scrisă, care constă în redactarea unei lucrări, programată în 17 noiembrie, și proba de interviu, care se va susține în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
Candidații trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Științe juridice, administrative sau politice, să fie absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, managementului sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum 7 ani.
Informații cu privire la documentele pe care trebuie să le conțină dosarele de concurs, precum și referitoare la bibliografia necesară sunt disponibile pe site-ul Primăriei Șimleu Silvaniei.
Postul este pe perioadă nedeterminată, iar durata timpului de lucru este de 8 ore/zi, adică 40 ore/săptămână.
:)))))