Sunt anuntate pe site-ul Guvernului 14 locuri de munca vacante in administratia salajeana (autoritati si institutii publice), pentru care concursurile au loc in perioada februarie – martie. Semn ca statul are nevoie de oameni si are si bani, mai ales ca de o vreme salariile pe astfel de posturi sunt de-a dreptul deochiate.

rn

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Salaj, aflata in subordinea Consiliului Judetean Salaj angajeaza un sef centru la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neurpsihiatrica Jibou; trei posturi de infirmieri; trei posturi de educator; un psihopedagog.
Primaria Creaca angajeaza un consilier in cadrul Compartimentului Buget, finante, contabilitate – impozite si taxe.
Primaria orasului Jibou angajeaza trei muncitori calificati – lacatus mecanic, electromecanic, piata agralimentara.
Primaria Napradea angajeaza asistent social.
Casa Judeteana de Pensii Salaj angajeaza inspector din cadrul Compartimentului Accidente de Munca si Boli Profesionale.
Primaria Banisor angajeaza un consilier la Compartimentul Asistenta sociala autoritate tutelara.
Si Primaria Zalau a angajat deja doua persoane in 2019, un consilier pe achizitii publice si un paznic in cadrul Serviciului administrativ. Primaria Zalau a mai scos la concurs un post de consilier la Biroul cadastru. Tot la Primaria Zalau a fost scos la concurs postul de secretar.
Si Consiliul Judetean Salaj a angajat 12 persoane in 2019, o parte dintre posturi fiind ocupate deja prin concurs.

rn

Numarul functionarilor
din Salaj a crescut
de cinci ori din 1990

rn

De la Revolutie încoace, judetul a pierdut de la un an la altul tot mai multi angajati din fabrici, dar a "câstigat" mai multi bugetari. Sa ne referim aici numai la bugetarii din aparatul administrativ, functionarii din tot felul de institutii, pentru ca numarul de profesori sau cadre medicale nu a cunoscut o crestere spectaculoasa.
Din 1990 pana acum, Salajul a pierdut aproximativ 30.000 de angajati, avand acum undeva la 50.000 de salariati. În paralel, insa, birocratia s-a dezvoltat de la un an la altul.
Daca în 1990 doar 790 de salajeni munceau în administratia publica, numarul lor a ajuns acum la aproape 4.000. Asta în conditiile în care tehnologia a progresat, iar numarul populatiei deservite de functionari a scazut dramatic, ceea ce ridica semne de întrebare cu privire la utilitatea unui personal administrativ atât de numeros.

rn

Bugetarul salajean castiga
cu 3.000 de lei mai mult
decat angajatul din industrie

rn

O analiza facuta publica in decembrie de USR Zalau subliniaza discrepantele dintre salariile bugetarilor si cele din industria salajeana, rezultand ca suntem un judet fara sansa din punct de vedere economic si ca singura ramura atractiva pentru salajeni este cea neproductiva, bugetara.
"Si, cel mai dureros, iata si comparatia (salariilor bugetare – n.r.) cu câteva ramuri din economia reala a Salajului. Peste 3.000 de lei mai mult decât salariul mediu în industria alimentara. Si cu aproape 3.000 de lei mai mult decât în constructii.
Suntem în primele 15 judete ca salarii in administratia publica, dar pe penultimul loc la salarii în industria alimentara. Suntem în primele 15 judete ca salarii in administratia publica, dar la coada clasamentului, cu cele mai mici salarii în industria alimentara si pe economie în general (mediul privat)", arata analiza USR Zalau.