Organizatiile pensionarilor reprezentative la nivel national (Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor din Romania, Federatia „Unirea” a Pensionarilor din Romania, Federatia Nationala „Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din Romania), exprimand nemultumirile profunde ale milioanelor de membri de sindicat fata de decizia guvernului de a stabili valoarea punctului de pensie pentru lunile aprilie – decembrie 2009, intr-un procentaj mai mic decat cel prevazut de lege, ceea ce inseamna o diminuare a unui drept castigat, au adresat o scrisoare deschisa:
-domnului Traian Basescu – presedintele Romaniei;
-domnului Mircea Geoana – presedintele Senatului;
-doamnei Roberta Anastase – presedintele Camerei Deputatilor;
-domnului Emil Boc – primul ministru al Romaniei.
Conducerile organizatiilor sindicale centrale se adreseaza personalitatilor mai sus mentionate sa-si foloseasca prerogativele inaltelor functii pe care le detin in Romania pentru a face posibila respectarea Legii 250/2007, prin care s-a reglementat ca valoarea punctului de pensie, care se include in bugetul asigurarilor sociale, sa reprezinte 45% din salariul mediu brut prognozat pentru anul 2009.
Refuzul guvernului de a aplica prevederile Legii 250/2007 va determina organizarea actiunilor legale de protest, de amploare, ale pensionarilor din Romania.