O pacientă care a beneficiat de serviciile Spitalului Județean de Urgență Zalău și-a exprimat, în scris, recunoștința și mulțumirea pentru medicii care i-au fost alături în momentele dificile. Femeia spune că personalul medical care a îngrijit-o s-a comportat exemplar, dând dovadă de înalt profesionalism.
Redăm integral, scrisoarea emoționantă a pacientei.
“Către Spitalul Județean de Urgență Zalău
Stimate domn doctor Futo Robert Geza, stimată doamnă doctor Ilieș Rita,
Iată-ne ajunși în pragul Crăciunului, o sărbătoare atât de iubită de români, o sărbătoare la care probabil nici nu mai visam, acum 5 luni, că o voi petrece alături de cei dragi.
Nu, nu exagerez deloc! În data de 3 iulie, dumneavoastră, domnule doctor, ați fost mâna dreaptă a Domnului! A fost ziua în care ați dat tot ce a fost omenește posibil pentru ca eu să scriu azi această scrisoare de mulțumire!
Nu găsesc cuvinte să vă mulțumesc îndeajuns pentru toată implicarea dumneavoastră, pentru tot sprijinul necondiționat și interesul arătat chiar și atunci când erați departe de spital, în concedii.
Împreună cu doamna doctor Ilieș ați reușit să faceți imposibilul să devină posibil!
Doamna doctor, vă voi rămâne veșnic recunoscătoare pentru sprijinul medical și moral pe care mi l-ați oferit! Ați fost, timp de săptămâni bune, familia mea, împreună cu întreg personalul de la secția ATI. Sincere mulțumiri!
Doresc, de asemenea, să aduc mulțumire și domnului doctor Herdean Andrei, care a fost și dumnealui aproape, oricând a fost nevoie, precum și întreg personalului de la Spitalul Județean de Urgență Zalău, Sectia Chirurgie, care au dat dovadă de un profesionalism aparte.
Vă doresc sărbători liniștite și multă sănătate!
VĂ MULȚUMESC!
Cu stimă,
S. R.”