“Scormonitorii” de gunoaie si lumea lor necunoscuta

Fenomenul “gunoierii” capata proportii. Zeci, poate sute de oameni, isi petrec viata si isi asigura painea
cea de toate zilele la groapa de gunoi de la marginea oraselor. Numai ca productia a scazut si concurenta devine din ce in ce mai neiertatoare.

Un brand turistic?!
Cum se mandresc americanii cu rezervatiile lor de indieni (dar nu si cu cartierele de negri) unde sunt calauziti turisti din toata lumea, asa le-am putea arata si noi turistilor veniti din Occident ghetourile noastre de tigani. Fie ele din Pusta Vale, din Voivodeni, Buciumi ori Zalau. Cat de incantati ar fi, de pilda, turistii unui grup din Germania, sau chiar din Japonia, sa vada acest peisaj exotic (bineinteles in conditii de securitate pentru sanatatea lor), cum scormo-nesc tiganii flamanzi in groapa de gunoi a municipiului, a orasului Jibou, in pubelele din punctele de colectare ale Zalaului si nu numai. Murdari, jegosi, rau mirositori; fiinte vii care par totusi oameni, alaturi de caini vagabonzi, ciori si sobolani. Incantarea turistilor ar putea fi totusi diminuata, pentru ca nu numai tuciurii “ataca” gunoaiele urbelor. De cand cu criza si cu masurile de austeritate ale lui Basescu si alti cetateni, fie ei romani sau maghiari, au devenit “scormonitori” care traiesc din gropile de gunoi si pubele.

“Altadata gaseam mancare mai buna, acuma…”
Cand am sosit la groapa de gunoi, cativa curiosi s-au indreptat imediat spre mine. Nu se bucura de oaspetii care le fac concurenta, fie la metale, peturi ori hrana. Au inceput sa se planga: “Am doi copii domnule, de doi si de trei ani” mi se adreseaza o femeie de 30 de ani spunand ca o cheama Farkas Edit. “Puradeii mei n-au mancat de doua zile” continua aceasta sa se vaiete. O alta femeie de vreo 17 ani, Levantica Cutitar, imi spune ca traieste intr-o cocioaba de la marginea padurii, din apropierea gropii, din primavara, impreuna cu barbatul cu care e casatorita de 4 ani. Levantica sustine ca nu are carte de identitate nici certificat de nastere, i-a ars casa acum un an, acolo au pierit documentele. “Buletin nu am avut niciodata”, afirma femeia “ Si atunci cum te-ai casatorit?” intreb. “Stiti, la noi la tigani, domnule, nu ne casatorim cu acte. Daca ne iubim ne luam si gata. Venind vorba despre mancare, un barbat, Paradica Nasturel, ofta adanc. “Mancarea e din ce in ce mai putina. Altadata gaseam in groapa mancare mai buna, mai ales de sarbatori. Daca sunt curate le punem pe masa, doara nu are nimic. Acuma lumea nu mai arunca ca inainte”.

Incaierari pe groapa de gunoi
La Jibou, groapa de gunoi nu-i vizi-tata atat de des de jandarmi precum cea din Zalau. Situata nu departe de locul unde se tine targul de tara, groapa este frecventata nu numai de tiganii de pe strada Caramidari, ci si de tuciurii din Romita, Lupoaia, Pausa sau Romanasi. Vin aici cu carutele cu coviltir cu intreaga familie, se aseaza pe tapsanul din apropierea gropii si nu pleca decat dupa saptamani bune. Inafara de ciorditul recoltelor, groapa este singura sursa de existenta pentru ei. Aici locuiesc, aici se aduna zilnic pentru a scormoni prin resturi dupa plastic, doze de aluminiu si bineinteles dupa ceva de-ale gurii. Tiganilor autohtoni, adica celor din Jibou, nu le convine situatia si nu de putine ori galceava se termina cu incaierari in stil tiganesc. Tiganii loco urmaresc masinile intreprinderii de salubrizare si alearga dupa ele, pe cand veneticii din carutele cu coviltir doar asteapta darul.

Doar sobolanii isi asteapta randul
La groapa de gunoi din Dealul Crisenilor, unde se aduna zilnic tonele de resturi menajere ale Zalaului, situatia e alta. De dimineata devreme, de cand incep sa sosesca auto-utilitarele firmei de salubrizare AVE, oamenii sunt la munca. Unii vin cu noaptea in cap pentru a prinde un loc acolo unde urmeaza sa descarce masina. Asteapta. Grupuri de oameni la dreapta, haite de caini la stanga, pe margini ciorile, care cum zaresc transporturile “speciale” se ridica in stoluri de pe crengi. Cum este descarcat gunoiul, cu toti se reped asupra gramezii. Doar sobolanii isi asteapta randul ascunsi. Ei se multumesc cu resturile putrede, pline de viermi, pe care le mananca noaptea. Oamenii sunt atenti la descarcarea gunoiului. Cu carligele in mana (sculele acelea le-au devenit un fel de prelungire a mainii) se pun pe treaba. Nu se pot desparti de ele, asa cum truditorul gliei aflat pe camp nu lasa jos sapa. Carligele de scormonit si sacii de plastic.

Oameni care traiesc fara sa existe
“Scormonitorii”, fiinte de origine umana, traiesc din gropile de gunoi. Multi sunt tigani, care de fapt nu exista. Nu au buletin de identitate, nu sunt inregistrati in acte civile, nu au domiciliu, teoretic sunt inexistenti. Copiii acestor familii nu frecventeaza scoala. N-ar avea nici ce imbraca. Hainele de pe ei tot groapa le da. Din gunoi se hranesc, din gunoi se imbraca. Mai exista insa si tineri, sau oameni in putere, de alta natie decat cea indo-europeana, care au fost disponibilizati si nu-si pot gasi un loc de munca. Si pentru ei groapa de gunoi este o sursa de existenta. Groapa de gunoi le asigura banutii pe care ii castiga din vanzarea PET-urilor de plastic sau a bucatilor de fier vechi pe care le gasesc in mormanele de deseuri. Doar suntem europeni cu acte in regula si trebuie sa aducem ceva nou, original, specific romanesc in aceasta mare familie europeana.

Un copil pacaleste cioara
Si daca tot am inceput acest material cu gropile de gunoi ca atractie turistica, am vazut o faza care filmata de orice turist ar fi facut inconjurul lumii. Din ciocul unei ciori un baietel carliontat de vreo doi-trei ani a reusit sa fure o bucatica de salam, pe care a infulecat-o cu mare pofta. La groapa de gunoi s-a intamplat. Ce pacat ca nu au fost de fata turistii straini sa fotografieze. Intamplarea poate se va repeta. Si iata cum gropile de gunoi din Salaj si Romania pot ajunge un brand turistic!