decembrie 5, 2025

SCM Zalău își păstrează coordonatorul. „Este un exemplu pentru generațiile tinere”

490001330_986750383635158_3164396242961308868_n

Deși se apropie de 40 de ani, vârstă pe care o va împlini în luna noiembrie a acestui an, voleibalistul Cristian Bartha impresionează prin evoluțiile sale la fileu. Fostul internațional a fost dorit la echipa zălăuană și pentru ediția viitoare a Diviziei A1, iar zilele trecute, cele două părți au ajuns la un acord pentru a continua colaborarea.

„Am decis să continuăm colaborarea cu Cristian Bartha. Este un jucător valoros, care, deși are aproape 40 de ani, să află într-o formă foarte bună. Dă dovadă de multă seriozitate atât la antrenamente, cât și în timpul jocurilor și cred că este un exemplu pentru generațiile tinere. Sunt convins că ne va ajuta și în sezonul următor, așa cum a făcut-o și în acest an, în care am obținut o calificare în cupele europene și am jucat finala Cupei României”, ne-a declarat Adrian Feher, managerul secției de volei de la SCM Zalău.

Cristian Bartha a activat în două rânduri la formația zălăuană, prima dată îmbrăcând tricoul defunctei Volei Municipal Zalău, în perioada 2018 – 2020. La SCM Zalău a fost transferat în 2023, iar în trecut a mai activat pentru formațiile: Steaua București, Rapid București, Dinamo București, Tricolorul Ploiești, Arcada Galați, Martiques Volley-Ball, TPM Racing Volley, Chaumont Volley-Ball, Axis Shanks Guibertin, Azad University Tehran, AS Cannes, Nice Volley-Ball și Maccabi Hod Hasharon.