SCM Zalău începe optimile de finală ale Cupei Challenge din Elveția
Calificată în optimile de finală ale Cupei Challenge, după ce a eliminat în 16-imi campioana Muntenegrului, Budva Volley, SCM Zalău va susține miercuri manșa tur a „dublei” cu echipa campioană a Elveției, Nafels Volley.
Spre deosebire de Budva Volley, care a fost o echipă destul de accesibilă, lucru confirmat și de cele două victorii clare ale Zalăului, campioana Elveției are un lot mult mai valoros.
Formația condusă de Adrian Feher va întâlni o echipă cu o tradiție de peste șase decenii, cu 9 titluri naționale și cu 9 cupe ale Elveției. Nafele Volley are în lot și voleibaliști străini, dar și un antrenor italian, Ignacio Verdi Brusati, secondat de argentinianul Mariano Mattioni.
Partida tur dintre Nafes Volley și SCM Zalău este programată miercuri, la ora 20:30, în Linth Arena Nafels. Jocul va fi oficiat de spaniolul Francisco Sabroso Moratilla și de bosniacul Nikola Kozic.
În 16-imile de finală, elvețienii au dispus cu 3 – 0 în ambele manșe de cehii de la Volejball Brno.
În 16-imile Cupei Challenge a evoluat și Steaua București, dar formația din capitală nu a reușit calificarea în optimi, fiind eliminată de azerii de la Khilasediki Baku. Returul dintre SCM Zalău și Nafels Volley este programat în data de 28 ianuarie, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.
