martie 17, 2026

SCM Zalău începe lupta pentru marea finală a Cupei României

649078246_1240484811595046_7780009955765246798_n

După ce a dispus cu 6 – 0 la general de Știința București în sferturile de finală ale Cupei României, SCM Zalău va încerca să producă surpriza competiției și să se califice în marea finală. Voleibaliștii pregătiți de Adrian Feher vor întâlni în semifinalele competiției echipa Dinamo București, una dintre forțele  campionatului.

Semifinalele se vor juca în dublă manșă, turul dintre formația zălăuană și Dinamo fiind programat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, miercuri, 18 martie, de la ora 18:00.

Dinamo a trecut în sferturile de finală de Rapid București, pe care a învins-o cu 3 – 1 pe teren propriu și cu 3 – 0 pe terenul Rapidului. Arcada Galați a eliminat SCMU Craiova, iar Corona Brașov a învins în dublă manșă Știința Explorări Baia Mare.

În cealaltă semifinală se vor întâlni Arcada Galați și Corona Brașov, turul fiind programat tot miercuri, 18 martie, de la ora 19:00, pe terenul gălățenilor.

Returul celor două semifinale va avea loc în data de 25 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *