decembrie 5, 2025

SCM Zalău, făcută „șah-mat” la Baia Mare

552675717_1094274346244933_7386659273875091850_n

Venită după trei victorii consecutive, SCM Zalău a suferit o înfrângere usturătoare marți, în cadrul etapei intermediare – a cincea a sezonului. Formația de la poalele Meseșuluia fost învinsă cu scorul de 1 – 4, în deplasare, de Minaur Baia Mare, la capătul unui meci dominat aproape în totalitate de formația gazdă, care a condus și la pauză cu scorul de 3 – 1.

Băimărenii au deschis repede scorul, în minutul 13, dintr-un penalty transformat de Sergiu Ciocan, însă, opt minute mai târziu, Zalăul a restabilit egalitatea prin Vlad Danale, fotbalist transferat în această vară de la CSM Alexandria.

Prima jumătate de oră a continuat să fie mai echilibrată, însă finalul primei reprize a fost al gazdelor. Alin Baciu a marcat în minutul 34 pentru 2 – 1, iar în minutul 39, Raul Vitan a stabilit scorul pauzei.

Zălăuanii au încercat să revină în partea secundă, dar fără rezultat pe tabelă, iar cei care au marcat au fost tot băimărenii, prin Sergiu Ciocan, care a transformat al doilea penalty al gazdelor, reușind astfel „dubla”.

În urma acestei înfrângeri, SCM Zalău a coborât pe locul trei în clasament, urmând ca în etapa viitoare să primească vizita Academiei de Fotbal Viitorul Cluj.

Minaur Baia Mare: Croitoru – Alexe, Mocanu, Băican, Mureșan, Nana, Ciocan, Badici, Chinde, Vitan și Baciu. Antrenori: Francisc Dican (principal) și Romulus Buia (secund)

SCM Zalău: Moldovan – Cană, Stancu, D. Pop, Stamate, Brîncoveanu, Dat, Lucaci, Radu Marius, Danale și Llullaku. Antrenori: Ștefan Odoroabă (principal) și Vasile Jula (secund)

foto: Minaur Baia Mare – facebook