SCM Zalău a cedat greu în finala Cupei României

Finalele Cupei României atât la masculin, cât și la feminin au avut loc sâmbătă, în Alba Blaj Arena. Printre cele patru finaliste s-a regăsit și SCM Zalău, formație cu un parcurs de invidiat în acest început de an, obținând 12 victorii consecutive. Zălăuanii au învins în semifinala Cupei României Dinamo București, formație în fața căreia a cedat în semifinala din campionat. Adversara zălăuanilor din finală a fost campioana en-titre, Corona Brașov, care s-a impus cu 3 – 1 la capătul unui joc disputat și extrem de echilibrat în special în seturile doi și trei.
În actul de debut s-a mers „cap la cap” până la 14, după care brașovenii s-au desprins la 19 – 16, Cristian Imhoff solicitând primul time-out. Până la final, Zalăul nu a mai avut puterea să revină, iar Corona s-a impus cu 25 – 21.
Au urmat două seturi extrem de disputate, unul câștigat de echipa din Brașov, iar celălalt de SCM Zalău. 26 – 24 în favoarea formației de la poalele Tâmpei a fost scorul în parțialul secund, unul care a durat 35 de minute. Formația de la poalele Meseșului a forțat revenirea și a reușit să-și adjudece actul trei cu 33 – 31, după 45 de minute de joc. La 13 – 12 în favoarea Zalăului, Laurențiu Llică a solicitat întreruperea jocului, dar tot Zalăul a continuat să fie în avantaj. SCM-ul a avut șapte mingi de set în parțialul trei, prima fiind la 25 – 24.
Voleibaliștii antrenați de Cristian Imhoff nu au rezistat presiunii puse de brașoveni și în setul patru, Corona distanțându-se la 6 – 2 încă din debut. Zalăul a mai forțat o dată revenirea, a egalat la 10, dar Brașovul a trecut din nou în avantaj, de această dată nemaiputând fi egalată până la final, când s-a impus cu 25 – 18.
SCM Zalău pierde astfel cu 1 – 3 finala Cupei României, părăsește cu fruntea sus una dintre cele două competiții interne.
SCM Zalău: Suarez Mendoza, Gillis Cole, Bozidar Cuk, Cristian Bartha, Filip Cveticanin, Olexandr Buzduhan și Mihai Mărieș (libero). Au mai evoluat: Vargas De Miranda, Ramirez Pita, Sebastian Bratu și Matei Platon (libero). Antrenori: Cristian Imhoff (principal) și Marius Lazăr (secund)