Patru jucatori importanti au parasit gruparea „alb-albastra” iar alti doi sunt pe picior de plecare, din cauza diminuarii contractelor
Desi la FC Zalau este vacanta, practic aceasta perioada este cea mai agi-tata la club. Dupa rezultatele slabe inregistrate in prima parte de campionat, conducerea a luat masuri, astfel ca presedintele clubului – Ioan Morar, impreuna cu celelalte persoane din conducere au avut o intalnire cu toti jucatorii in care le-a fost comunicat ca le vor fi diminuate contractele. Surse din anturajul clubului spun ca conducerea a fixat un salariu fix de 1100 lei pentru fiecare jucator, dar cei cu experienta nu au fost de acord, astfel ca urmarile s-au vazut. Victor Dobrescu, Mihai Bode, Raul Stanciu si Vlad Negrean nici nu au stat pe ganduri si din start si-au reziliat contractele. Pe picior de plecare sunt Cosmin Cosma si Cosmin Sabou, dar situatia celor doi se va sti abia zilele urmatoare. Astfel spus, gruparea de la poalele Mesesului poate sa ramana fara mai mult de jumatate din primul „11” iar in aceste conditii calificarea in play-off pare tot mai greu de realizat.