decembrie 5, 2025

Schimbare pe banca tehnică a Şimleului

imagine-articol0_41253

După o pauză de peste trei luni, CS Phoenix revine sub fileu. Astfel, echipa şimleuană s-a reunit luni dimineaţa, de la ora 10.00. Faţă de sezonul trecut, în lot au mai rămas doar trei jucători, este vorba despre Ovidiu Teuşan, Ioan Rus şi Adrian Preda. În schimb, au venit nu mai puţin de nouă jucători. La primul antrenament, au fost prezenţi 10 jucători, lipsind Lucian Tofan şi sud-americanul Joel Silva. Dacă fostul jucător al Unirii Dej urma să ajungă sub Măgură încă de marţi, libe-roul din Venezuela va ajunge în România doar în 12 august. La prima întâlnire din noul sezon, nu au întârziat surprizele, astfel că conducerea a făcut o schimbare pe banca tehnică. Dacă zălăuanul Mircea Abraham continuă activitatea în funcţia de antrenor principal, noul său coleg de pe bancă va fi Ovidiu Teuşan, cel care va avea un rol dublu la şimleu, adică de jucător, dar şi de antrenor secund. “Pe această cale am făcut şi nişte economii. Ovidiu Teuşan va avea o dublă ipostază la CS Phoenix, adică jucător şi antrenor secund. stop_coloana În plus, el se va ocupa şi de juniorii de liceu, iar Marius Oniga se va ocupa de copii şi vrem să construim ceva trainic”, a menţionat primarul Cătălin Septimiu Ţurcaş. Să spunem că Ovidiu Teuşan (n. 18 septembrie 1981) a ajuns sub Măgură în vara anului 2012 de la Baia Mare. Chiar dacă este originar din Dej, voleibalistul ce poate juca pe postul de universal, dar şi pe cel de trăgător secund, a evoluat înainte la Explorări Ştiinţa nu mai puţin de 11 ani!