Taxa de drum este obligatorie pentru toate vehiculele care circulă pe anumite drumuri din România. Dar, în 2024, este adevărat că scapi de amendă dacă faci rovinieta în aceeași zi? Iată ce răspuns a oferit Compania Națională de Drumuri (CNAIR) conform promotor.ro.

Legea din România impune șoferilor o taxă de drum, obligatorie pentru anumite șosele naționale.

Rovinieta trebuie achitată de cei care circulă pe un drum național, european, expres sau pe autostradă. În schimb, nu se aplică în cazul celor care folosesc drumurile locale sau județene.

Amendă, pentru șoferii care nu își cumpără rovinietă

Legea stabilește că proprietarul unei mașini care circulă fără rovinietă valabilă, riscă să fie amendat. Sancțiunea este cuprinsă între 250 și 500 de lei. Dar, poate ajunge și la 4.500 de lei, pentru camioanele de mare tonaj.

Valabilitatea rovinietei poate fi verificată online, pe site-ul Companiei Naționale de Drumuri (CNAIR). Sau, la orice benzinărie la care se poate plăti taxa de drum.

Șoferii nu vor fi sancționați, însă, de fiecare dată când sunt prinși că circulă fără rovinietă. Conform legii, se aplică o singură amendă, din momentul în care a fost surprins de camerele CNAIR și până când îi este adusă la cunoștință abaterea. Astfel, indiferent de câte ori a fost înregistrat fără rovinietă în acest interval de timp, va primi o singură sancțiune.

Este adevărat că scapi de amendă dacă faci rovinieta în aceeași zi?

Legal, șoferii pot fi sancționați de Compania Națională de Drumuri (CNAIR) imediat ce rovinieta a expirat. Desigur, dacă circulă pe un drum unde e obligatorie achitarea acestei taxe de drum.

Însă, CNAIR a făcut o derogare pentru anumiți conducători auto.

Dacă șoferul își va cumpăra rovinietă în ziua în care a fost înregistrat de camerele CNAIR că a circulat pe un drum unde e obligatorie achitarea acestei taxe, nu va fi sancționat. Este o derogare făcută pentru acești șoferi, de bună credință, care poate au omis să-și ia rovinieta. Sau poate nu au avut în drumul lor de unde să o cumpere. Deci, practic, dacă ești înregistrat de cameră la ora 08:00 că ai circulat fără rovinietă, dar tu achiți taxa de drum la ora 19:00, nu vei fi amendat”, a explicat pentru ProMotor purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Așadar, indiferent la ce oră cumperi rovinieta, aceasta este valabilă din ziua pentru care se solicită eliberarea ei. Astfel, nu se va ține cont de ora de eliberare, ci doar de data la care își începe valabilitatea.

Cât costă taxa de drum în 2024

Valabilitatea unei roviniete variază, de la 24 de ore la 365 de zile. Tarifele sunt stabilite de Compania Națională de Drumuri și diferă în funcție de tipul autovehicului și durata de valabilitate a acesteia.

Pentru autoturisme, prețul unei roviniete este:

  • 1 zi              – 2.5 euro;
  • 10 zile        – 3.3 euro;
  • 30 de zile  – 5.3 euro;
  • 60 de zile  – 8.4 euro;
  • 12 luni       – 28 euro.

Pentru vehiculele de transport marfă de până în 3.5 tone, tarifele sunt:

  • 1 zi             – 8.6 euro;
  • 10 zile       – 11.5 euro;
  • 30 de zile – 18.2 euro;
  • 60 de zile – 28.8 euro;
  • 12 luni      – 96 euro.

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 3.5 tone, taxa de drum este:

  • 1 zi             – 4 euro;
  • 10 zile       – 16 euro;
  • 30 de zile – 32 euro;
  • 12 luni      – 320 euro.

Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 7.5 tone, rovinieta costă:

  • 1 zi             – 7 euro;
  • 10 zile       – 28 euro;
  • 30 de zile – 56 euro;
  • 12 luni      – 560 euro.

Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 3 axe, vinieta costă:

  • 1 zi             – 9 euro;
  • 7 zile          – 36 euro;
  • 30 de zile  – 72 euro;
  • 12 luni       – 720 euro.

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 4 axe, taxa de drum este:

  • 1 zi             – 11 euro;
  • 7 zile          – 55 euro;
  • 30 de zile  – 121 euro;
  • 12 luni       – 1210 euro.

Taxa de drum poate fi achitată în majoritatea stațiilor de alimentare cu carburant. Dar poate fi achiziționată și online o rovinietă, pentru oricare categoriile de mai sus.