februarie 17, 2025

Scapi de profu` și diriga, dar te prind polițiștii și jandarmii! Peste 100 de elevi prinși, în timpul orelor, în afara școlii

elevi chiul

În aproximativ 3 ore, polițiștii au „cules” de prin baruri, parcuri sau de pe stradă peste 100 de elevi care ar fi trebuit să fie la ore.

Luni, 21 ianuarie, în intervalul orar 08.00 – 11.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, și a structurilor de ordine publice, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, au desfășurat o acțiune care a avut drept scop prevenirea absenteismului școlar și a consumului de substanțe interzise în incinta și proximitatea unităților de învățământ.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 250 de persoane și au fost verificate 65 de unități de învătământ de pe raza întregului județ.

Au fost efectuate controale și au fost instruite 78 de societăți comerciale amplasate în zonele adiacente unităților de învățământ.

În urma activităților desfășurate, au fost identificați 105 elevi care absentau de la cursuri.

Constatările efectuate au condus la aplicarea unui număr de 12 sancțiuni contravenționale, 7 dintre acestea pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 349 din 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, alte 4 fiind aplicate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 3.300 lei. 

Totodată, polițiștii Biroul Siguranța Școlară, alături de Agenția Națională Antidrog Sălaj și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 7 activități informativ-preventive la care au participat elevi din unitățile de învățământ din mediul rural și urban, pe linia prevenirii faptelor antisociale și a conștientizării consecințelor consumului de substanțe interzise în rândul minorilor.