La intrarea pe teritoriul României, exceptarea măsurii carantinei se aplică tuturor persoanelor vaccinate, indiferent de încadrarea ţării în zonele de risc epidemiologic, de tipul de vaccin utilizat pentru imunizare (de exemplu, inclusiv vaccinul Sputnik, administrat în Ungaria şi Republica Moldova) şi de modalitatea în care este dovedită vaccinarea, precizează Prefectura Sălaj.

Măsura se aplică în condiţiile în care vaccinul este autorizat de autoritatea naţională de sănătate din statul unde a avut loc imunizarea.

Dovedirea îndeplinirii condiţiei vaccinării se face printr-un document emis de unitatea sanitară care l-a administrat, prezentat în limba ţării unde a fost administrat şi în limba engleză.