Scandalul politic legat de cate tururi de scrutin vom avea la alegerile locale
Suntem în plin scandal politic între PSD și PNL privind modul în care se vor organiza alegerile locale din 5 iunie. Iar la mijloc este guvernul lui Dacian Cioloș, care trebuie să decidă în această dispută cu miză uriașă.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut în ultimele zile declarații ferme împotriva organizării a două tururi de scrutin la locale, în timp ce liderii PNL fac presiuni asupra guvernului să modifice legea.
Ambele partide invocă principiile democratice în argumentele pe care le au. Liderul PSD a amenințat chiar că social-democrații vor boicota alegerilor dacă guvernul va modifica legea adoptată în Parlament. PNL, în schimb, susțin că alegerile dintr-un singur tur afectează exercițiul democratic prin impunerea unor lideri locali refuzați de majoritate.
În forma actuală, cu un singur tur, legea avantajează primarii în funcție și poate aduce în fruntea comunităților locale lideri care obțin foarte puține voturi, dar suficiente să îi întreacă pe ceilalți candidați, legimitatea lor find însă destul de “subțire”.
Co-președintele PNL Sălaj Lucian Bode ne-a explicat de ce liberalii își doresc alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
“PNL pledează în mod constant și consecvent pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, singura formulă care garantează standardul minim de legitimitate și reprezentativitate. Un singur tur de scrutin înseamnă a permite alegerea în funcție a primarului, în pofida unei majorități care a decis să nu-l voteze. Solicitarea PNL privind alegerea primarilor în două tururi este unul dintre punctele pe care PNL le-a susținut în mod constant. PNL a depus în mai anul trecut, la momentul votului asupra legilor electorale, un amendament pentru revenirea la două tururi, care a fost respins de majoritatea PSD. Reacția premierului Cioloș a fost una rezonabilă, de nuanțare a poziției inițiale, cu privire la revenirea la alegerile în două tururi. Implicarea unui Guvern tehnocrat pentru a avea alegeri corecte, echitabile, echilibrate și competitive este un exercițiu foarte sănătos și de dorit. Opțiunea plauzibilă, rezonabilă și rațională este cea a ordonanței de urgență promovată de Guvern; angajarea răspunderii poate prezenta vicii de constituționalitate (Decizia CCR pe tema Legii educației). PNL nu are niciun fel de ezitare să discute, inclusiv la nivel parlamentar, despre posibilitatea obținerii acestor modificări legislative. stop_coloana PNL este deschis la dialog cu liderii tuturor partidelor politice parlamentare. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin duce la corectarea unei erori în privința standardului minim de legitimitate și reprezentativitate pe care trebuie să-l îndeplinească alegerile. Trecerea de la un singur tur de scrutin la două tururi de scrutin nu presupune modificarea sistemului electoral (rămâne uninominal majoritar), ci completarea lui prin introducerea condiției obținerii cel puțin a unei majorități de 50 la sută plus unu. Două tururi de scrutin înseamnă revenirea la formula inițială (nu este o formulă nouă) utilizată la alegerile locale din 1992, 1996, 2000, 2004, 2008. Constituția nu permite exercitarea suveranității poporului altfel decât prin intermediul voinței populare a unei majorități, exprimată prin alegeri. Recomandările organismelor internaționale de profil, cum este cazul Comisiei de la Veneția, nu interferează în acest caz, întrucât principiul fundamental pe care îl au în vedere este consolidarea exercițiului democratic. Astfel, două tururi de scrutin presupun mai multă legitimitate, mai multă reprezentativitate și, în final, mai multă democrație. Din acest motiv, demersul nu poate fi considerat decât unul democratic”, a spus co-președintele PNL Sălaj Lucian Bode.
Premierul Dacian Cioloș se va întâlni cu liderii partidelor politice în perioada imediat următoare, probabil astăzi sau mâine, pentru a discuta pe tema alegerii primarilor, a anunțat, săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
