Uzina Electrica si o firma privata isi disputa depozitul de zgura si cenusa din Panic.
In urma numeroaselor sesizari sosite pe adresa Institutiei Prefectului cu privire la furtul de deseuri din depozitul de zgura si cenusa de pe raza localitatii Panic, prefectul judetului, Filonas Chis, a invitat ieri la o intalnire de lucru reprezentantii Uzinei Electrice Zalau, Comisariatul Judetean Salaj al Garzii Nationale de Mediu, Inspectoratului de Politie Judetean Salaj si Primariei comunei Hereclean. „In cadrul acestei intalniri, reprezentantii Garzii de Mediu au informat Institutia Prefectului ca au aplicat o amenda precum si sanctiuni de suspendare a activitatii firmei S.C Argdan High SRL, care excaveaza, manipuleaza si transporta in mod ilegal deseurile de zgura din perimetrul depozitului din Panic”, ne-a declarat Oana Ciobanu, purtatorul de cuvant al Prefecturii. In ciuda masurilor dispuse de catre Garda de Mediu, firma si-a continuat activitatea. Prin urmare, Comisariatul Judetean Salaj al Garzii Nationale de Mediu a depus o plangere penala la Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj. In acest context, prefectul Chis a solicitat organelor competente sa se asigure ca se respecta prevederile ordonantei presedintiale care a hotarat „incetarea lucrarilor de excavare, manipulare, transport a deseurilor de zgura si cenusa de pe terenul in suprafata de 360.000 de metri patrati”. Actiunea a fost introdusa in instanta de catre S.C Uzina Electrica Zalau S.A si exista pe rol un proces pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra acestui teren.