Dragi cititori, suntem în Săptămâna Mare și ne mai despart câteva zile de Sărbătoarea Învierii. Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Paștele la acest final de săptămână, în timp ce credincioșii de rit latin au sărbătorit cu o săptămână înainte.

Indiferent de perioada în care fiecare dintre cultele religioase sărbătoresc Paștele, această sărbătoare ar trebui să ne unească pe toți într-o singură conștiință, către același ideal: Învierea.

Învierea lui Hristos este unică și universală. Dacă Hristos nu a înviat din morți atunci toate sacrificiile martirilor creștini de-a lungul secolelor ar fi zadarnice și toate ritualurile creștine ar fi simbolice și mitologice. Cine ar fi dispus să-și riște viața și chiar să și-o piardă într-un mod atât de radical, pentru a perpetua niște mituri? Ce garanție mai mare este decât viața? Ce folos ar avea toate mărturiile de credință și toate descoperirile supranaturale culese până astăzi? Dacă Hristos a înviat cu adevărat atunci El trebuie să fie punctul fix în jurul căruia să se învârtă tot orizontul nostru.

Cultura noastră are nevoie de caracterul acesta non-final al morții. ”Unde-i moarte, ghimpele tău?”, se întreba sfântul Pavel, marele opresor al creștinismului și marele convertit al Învierii. Să nu cădem astăzi într-un naturalism și materialism ideologic care susțin că în existența noastră umană nu există nimic supranatural. Aceste concepte, oameni buni, sunt extrem de periculoase și duc direct către nihilism.

Moartea și învierea lui Hristos sunt răspunsurile la toate întrebările noastre cele mai arzătoare.

Pe cruce Hristos a murit pentru noi , pentru ca în noaptea Învierii ”să se facă lumină”, pentru ca misterul morții să capete speranță și sens. Astăzi, putem răspunde la această uimitoare veste, făcând un pas de credință.

Filosoful danez Soren Kierkegaard își imaginează scena bimilenară în care Hristos este judecat și trimis la moarte. El devine contemporan cu mulțimea și vede cum i se derulează înaintea ochilor tabloul în care oamenii îl batjocoresc pe Hristos, îl calomniază și aruncă cu pietre. Văzând grămada de răzvrătiți, intră și el în tablou și începe să-i judece pe oamenii care, beneficiind de atâtea minuni și privilegii oferite de Mântuitor, acum aleg să arunce cu pietre. Apoi se pune în situația celor care-l judecau pe Hristos și-și dă seama că nu știe dacă ar fi rezistat presiunii. Într-o clipă, privirile violente care erau îndreptate către Hristos, se îndreaptă acum iscoditor și aspru asupra lui. Mâinile înarmate cu pietre îl țintesc. Presiunea e mare iar frica îl face și pe el să ridice piatra asupra lui Hristos. Ce va face?

Dragilor, aceasta este societatea de constrângere în care trăim și noi astăzi. Dacă nu este prezent harul lui Dumnezeu, contradicția, frica, duplicitatea și amenințarea care apasă, propaganda materialistă care ne brăzdează orizonturile, ne fac și pe noi să acționăm nechibzuit, să trădăm adevărul și să facem alegeri eronate, iluzorii.

Astăzi suntem puși în fața unei alegeri: aruncăm sau nu cu piatra? Alegem transcendența cu Hristos sau nihilismul?

Vă doresc sărbători binecuvântate tuturor! Hristos a înviat!

(Robert Barron, Trei lecții ale Învierii)

Post Views: 125