In Parohia Sfantul Nicolae, de pe strada 22 Decembrie (fosta Cransei), are loc duminica, 9 decembrie, hramul sfintei biserici. La aceasta mare sarbatoare au fost invitate si mai multe personalitati importante din lumea clerului si oficialitati locale si judetene, ne spune preotul paroh dr. Ionut Pop, care este si vicarul Episcopiei Salajului.
"Avem bucuria de a-i avea in mijlocul nostru pe Preasfintitul Parinte Antonie, Episcop de Balti, Republica Moldova, si pe Presfintitul Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, care vor savarsi Sfanta Liturghie inconjurati de un ales sobor de preoti si diaconi", precizeaza preotul Ionut Pop.

rn

Copiii prezenti la sarbatoare vor primii cadouri cu dulciuri si iconite. Biserica Sfantul Nicolae din Zalau gazduieste si o particica din Moastele Sfântului Nicolae la care credinciosii se vor putea închina duminica. In aceasta perioada parohia pregateste daruri si ajutoare pentru cei nevoiasi si saraci.

rn

Preasfintitul Parinte Antonie s-a nascut în 29 mai 1963 la Hârbovat, raionul Anenii Noi, din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Medicina si Farmacie din Chisinau, precum si Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae" din Iasi. Din anul 1995, acesta a îndeplinit responsabilitati administrative, misionare, culturale si mediatice în Mitropolia Basarabiei. Hirotonia a avut loc în data de 24 mai 2014, în cadrul Sfintei Liturghii oficiata în Catedrala Patriarhala din Bucuresti. Sfânta Liturghie si hirotonia au fost oficiate de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României, împreuna cu mai multi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În data de 24 mai a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Episcop de Balti.