Duminica la Monumentul lui Mihai Viteazul sculptat de artistul salajean Victor Gaga, s-au derulat manifestarile omagiale de la Guruslau. Evenimentul a fost organizat de Prefectura Salaj, Consiliul Judetean, Primaria Comunei Hereclean, Directia pentru Cultura, Fundatia „Mihai Viteazul”. Un sobor de preoti a oficiat slujba de pomenire a ostasilor romani cazuti pentru unificarea patriei, iar mai apoi, institutiile publice, partidele politice, veteranii de razboi si organizatia „Mihai Viteazul” au depus la monument jerbe de flori. Prefectul Ionel Ciunt a vorbit despre insemnatatea victoriei lui Mihai Viteazul asupra trupelor lui Sigismund Bathory la Guruslau, iar primarul de Hereclean, Dobrai Francisc s-a referit la simbolul si amprenta lasate de marele erou al romanilor asupra locuitorilor si zonei. A urmat un program artistic la care si-au dat concursul si membrii Ansamblului Mesesul si solistii vocali Daniel Ursu si Florin Torge.