Localurile care nu respectă măsurile anti-COVID impuse de autorități vor rămâne cu activitatea suspendată pentru 15 sau 30 de zile, chiar dacă vor contesta această măsură. Un proiect de modificare a actualei legi a fost pus deja în dezbatere publică de Ministerul de Interne, iar motivul pentru care se dorește aplicarea unor sancțiuni mai dure este faptul că mai mulți agenți economici din domeniul HoReCa au continuat să încalce legea, chiar și după ce au fost amendați.
Autoritățile spun că verificările efectuate au scos la iveală faptul că mulți patroni de localuri continuau să încalce prevederile legale în vigoare, deși fuseseră sancționați, pentru simplul motiv că profitul obținut în urma organizării unor evenimente, de exemplu, e mai mare decât amenda. Astfel de cazuri au fost întâlnite în majoritatea județelor din țară. E nevoie de sancțiuni suplimentare, susțin guvernanții, mai ales că numărul de infectări este în contunuă creștere în toată țara.

Potrivit proiectului, în cazul repetării, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției de către un agent economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală, agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15-30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor anti-COVID. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorul economic își desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite se materializează prin afișarea, în primă fază, în locuri vizibile de la intrarea/intrările în sediul închis temporar, a mesajului că spațiul este închis temporar din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menționarea expresă a datei până la care este valabilă această sancțiune. Ulterior, nerespectarea sancțiunii contravenționale complementare în acest caz se materializează prin aplicarea, pentru durata rămasă, de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorul economic își desfășoară activitatea, deși aceasta este suspendată temporar prin măsurile stabilite, se materializează direct prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu. În ambele cazuri, îndepărtarea ulterioară a sigiliilor în vederea reluării activității poate constitui infracțiune.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu va suspenda oprirea activității.

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate, potrivit proiectului, de agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali.