Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a declarat, marti, la Ramnicu Valcea, ca salariile de baza ale lucratorilor din administratia locala si cele ale cadrelor didactice vor creste, dupa ce Guvernul va analiza fondul de salarii pe care il are la dispozitie in prezent, precizand ca nu vor fi cresteri mari.
„In prezent, facem o analiza la nivel de Guvern, sa repartizam diferenta dintre fondul de salarii pe care il avem la dispozitie in bugetul de stat de anul acesta, comparativ cu fondul de salarii pe care l-am cheltuit deja in luna ianuarie, catre structurile sociale care au avut de suferit din punct de vedere salarial”, a declarat Mihai Seitan.
Ministrul a facut referire la doua categorii sociale in mod special. „Este vorba de cei care lucreaza in administratia locala si cei care lucreaza in invatamant. Vom imparti aceasta suma pe categorii sociale, incat sa facem o majorare a salariilor de baza, cu sumele pe care le avem la dispozitie, nu sa le dam sub forma de sporuri, care sunt un fel de drepturi necuvenite”, a precizat ministrul Muncii.
Mihai Seitan a mai spus ca Ministerul de Finante va finaliza acest calcul in curand, dar a precizat ca nu vor fi cresteri salariale foarte mari.
„Asta nu inseamna neaparat ca toata lumea o sa castige consistent. Unii vor castiga mai putin, altii mai mult, dar toata lumea o sa aiba o majorare de salarii din zona respectiva. Evident, cu posibilitatea pe care statul si-o poate acorda, in limita bugetara de anul acesta, cu 5,9% deficit”, a afirmat ministrul.
Seitan a venit marti la Ramnicu Valcea pentru a-l sustine pe candidatul PDL, Romeo Radulescu, la alegerile partiale pentru functia de primar al municipiului Ramnicu Valcea, alegeri care vor avea loc duminica, 18 aprilie.
Ministrul Muncii a vizitat un camin de batrani, la care lucrarile au stagnat din lipsa de fonduri, si a promis ca va face in asa fel incat aceasta lucrare sa fie finalizata. In timpul vizitei la caminul de batrani, Seitan a fost oprit de un grup de pensionari, care si-au exprimat temerile legate de legea unitare a pensiilor. Ei au intrebat daca pensiile lor vor scadea, iar ministrul le-a raspuns ca nu vor scadea, dar nici nu vor creste.
Sindicalistii din invatamant au declansat, in ultima perioada, mai multe proteste fata de diminuarea salariilor personalului nedidactic si didactic auxiliar ca urmare a aplicarii Legii salarizarii unitare.