Orele suplimentare vor fi „platite” în zile libere
Bugetarii trebuie sa fie mulțumiți cu majorarea de 10 la suta pe care au primit-o la salarii la 1 decembrie. Anul viitor nu vor mai vedea nici un leu în plus. Și asta pentru ca tehnocrații lui Cioloș nu au fost de acord cu marirea salariului minim pe economie de la 1.050 la 1.200 de lei, prevazuta în legea bugetului pentru 2016 de fostul guvern Ponta.
Creșterea salariului minim pe economie este foarte importanta, întrucât sta la baza maririi tuturor salariilor din sistemul bugetar. Înghețarea lui la actuala valoare, aceea de 1.050 de lei, înseamna ca lefurile nu cresc anul viitor. Marți, Cabinetul Cioloș a aprobat Proiectul de Buget pentru 2016, act normativ trimis la Parlament spre aprobare. stop_coloana În legea bugetului scrie, negru pe alb, ca veniturile tuturor bugetarilor vor fi înghețate, în 2016, la nivelul sumelor din decembrie 2015. Mai mult, cei 1,2 milioane de angajați ai statului nu vor primi sporuri, prime, tichete de masa sau vouchere de vacanța, se arata în legea trimisa spre aprobare la Parlament. Totodata, orele suplimentare vor fi „platite” în zile libere, iar diurnele de deplasare și de delegare, precum și valoarea financiara a normelor de hrana ramân înghețate în 2016.