Salariile de bază ale personalului din sănătate, asistență socială, apărare, ordine publică și securitate națională se majorează, de la 1 iunie, la nivelul stabilit de Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2022.
Măsură a fost luată de Executiv pentru o parte din personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar, cum ar fi statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardierii și îngrijitoarele, care nu au atins nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă, spre deosebire de restul personalului cu studii superioare salarizat pe aceeași anexă.
De asemenea, aceeași ordonanță de urgență vizează majorarea salariilor de bază pentru angajații din asistență socială. În acest sens, s-a ținut seama de problema majoră cu care se confruntă acest domeniu, respectiv lipsa personalului de specialitate, precum și de provocările de care s-a lovit acest sistem (pandemia COVID, criza din Ucraina, creșterea numărului persoanelor vârstnice în România sau criza forței de muncă în domeniul asistenței sociale și migrarea acesteia), spun guvernanții.
Tot de la 1 iunie cresc și soldele și salariile de funcţie ale personalului din apărare, ordine publică și securitate națională scare se stabilesc, de asemenea, la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022.
Și în acest caz se urmărește eliminarea inechităților salariale, având în vedere că pentru o parte a personalului a fost deja atins nivelul soldelor și salariilor de funcție prevăzut de Legea-cadru pentru anul 2022, prin adoptarea OUG nr. 168/2022.
Majorări salariale au primit, luni, 12 iunie, și angajații din educație, pentru a înceta greva. Prin OUG, s-a decis că salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public, respectiv acordarea primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024.